Simona Halep, înaintea turneului de la Madrid: Nu am presiune, nici așteptări mari. Mă simt pregătită

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 04 mai 2018, ora 20:10,
Halep-Madrid
Halep-Madrid

Simona Halep va debuta în turneul Premier Mandatory de la Madrid împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova, locul 32 WTA. Liderul clasamentului mondial susține că nu simte presiune și nu este favorită înaintea competiției pe care a câștigat-o în ultimii doi ani.

Nu simt presiune. Evident, este un turneu mare, așa că toate meciurile vor fi grele. Oamenii din acest fenomen știu că se poate întâmpla orice. Am fost în poziția de a-mi apăra titlul și anul trecut, așa că nu am presiune, nici așteptări mari, mă simt pregătită să debutez și rămâne de văzut ce se va întâmpla. Așteptările sunt mereu mari în cazul meu, dar dacă voi fi fericită pe teren, totul va fi bine. Nu cred că sunt principala favorită. Am șansele mele, mai ales că sunt și locul 1 mondial. Vreau doar să dau tot ce am mai bun în fiecare meci„, a spus Halep în cadrul unei conferințe de presă.

Constănțeanca a vorbit și despre motivele pentru care a avut rezultate excelente în competiția pe zgură din capitala Spaniei.

Mă simt ca acasă, este un turneu special și pentru că l-am câștigat de două ori. Vor fi foarte mulți români și mulți prieteni în tribune„, a mai spus Halep.

Simona a dat asigurări că nu are probleme fizice și că a trecut peste accidentarea la picior din turneul de la Stuttgart.

M-am recuperat, am avut parte de mult tratament înainte să vin aici. Sunt de marți la Madrid, așa că am avut timp să mă adaptez. Când ai o problemă la mușchi, ești îngrijorat, pentru că lucrurile pot fi foarte grave. Dar am avut trei zile de pauză după Stuttgart, am urmat un tratament și nu simt dureri deocamdată„, a mai declarat jucătoarea din România.

Tablou dificil pentru Halep

Dacă va trece de Ekaterina MakarovaSimona Halep va juca împotriva învingătoarei din partida Elise Mertens (Belgia, locul 19 WTA) – Alison Van Uytvanck (Belgia, locul 48 WTA). Mertens este una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, fiind neînvinsă pe zgură în opt partide. În 2018, Elise a câștigat două trofee (Hobart – hard și Lugano – zgură) și a reușit o semifinală la Openul Australiei.

În optimiHalep ar putea evolua împotriva americancei Madison Keys (locul 14 WTA), iar în sferturile de finală ar putea da peste Karolina Pliskova din Cehia, locul 6 WTA.

Dacă va ajunge până în semifinalele turneului de la Madrid, românca ar putea să joace împotriva uneia dintre următoarele: Garbine Muguruza (Spania, 3 WTA), Petra Kvitova(Cehia, 10 WTA), Venus Williams (SUA, 8 WTA).

Turneul WTA de la Madrid se desfășoară în perioada 4-13 mai și este dotat cu premii totale în valoare de 6.685.828 de dolari.

 

madridwtaHalepsimona halep