Și-a anunțat plecarea pe Facebook în urmă cu puțin timp: "Clubul meu de suflet, alături de Steaua"

IlieStan2
Ilie Stan și-a anuțat plecarea de la Gloria Buzău. Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook.
Ilie Stan speră ca fosta sa formație pe care a pregătit-o în ultimii doi ani să își rezolve problemele juridice și să ajungă căt mai repede pe prima scenă fotbalistică din România.
"Dragii mei buzoieni,
După doi ani în care am încercat să fim cât mai buni, și eu, și echipa, părăsesc cu regret Gloria. Clubul la care am deschis ochii în fotbal, la care am debutat în prima divizie, de la care mi-am început ascensiunea către fotbalul mare. Clubul meu de suflet, alături de Steaua. Poate că nu întâmplător au și aceleași culori, roșu-albastru.

Au fost doi ani foarte grei. A trebuit să reclădim echipa, s-o luăm aproape de la zero. Dar eu zic că am făcut lucruri frumoase. Am avut și meciuri bune, ne-am clasat o vreme pe locuri fruntașe. Las în urmă un lot conturat, dar și câțiva tineri, unii încă juniori, pe care i-am promovat și care sper să-și continue ascensiunea în tricoul Gloriei: Pârvulescu, Socol, Cl. Ionescu, Lazăr, portarii Horeboiu și Șerban.

Dacă diriguitorii clubului ar fi obținut în acești doi ani dreptul juridic de a promova în prima liga, sigur am fi fost mai motivați. Așa, cu o finalitate neclară a muncii noastre, ne-a fost foarte greu. Când nu ai o destinație, e foarte greu să alegi drumul.
Cu toate acestea, eu cred că în cei doi ani petrecuți la Gloria am făcut destule lucruri bune. Clubul a vândut (pe bani, nu liberi) doi jucători importanți, V. Alexandru și V. Munteanu. Iar eu am muncit mereu, însuflețit. Și fiindcă nu-mi tradez meseria, dar și fiindcă sunt de-al locului, Gloria însemnând enorm pentru mine.

Probabil că pe asta au și mizat conducătorii clubului, pe atașamentul meu, pe sufletul meu de buzoian. Dezvălui acum, pe parcursul celor doi ani am avut mai multe oferte, și din prima liga, dar și din străînătate. Am ales însă să rămân. Cu sufletul, nu cu cardul.
Acum, în clipă despărțirii, va urez să rămâneți sănătoși, iar Gloria să-și rezolve problema juridică a promovării, însă și pe cea fotbalistică, pe teren. M-aș bucură, ar fi și o părticică din muncă mea.
Succes! Al vostru, Iliesta”, a scris Ilie Stan, pe pagina sa de Facebook.
Gloria Buzău a terminat pe locul 3 în Grupa B din play-out-ul Ligii 2, cu 34 de puncte.
Citește și Anunțul momentului pentru fanii CSA Steaua! Un nume important vine alături de echipă
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























