Sfatul lui Moldovan pentru Rădoi înaintea partidei cu Armenia: „Eu pe el îl băgam mai repede și cu Germania!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 31 martie 2021, ora 18:12,
puscas keseru
puscas keseru

Viorel Moldovan, fost component al Generației de Aur îl sfătuiește pe selecționerul Mirel Rădoi să înceapă meciul de la Erevan cu George Pușcaș.

Naționala condusă de Mirel Rădoi va juca în această seară, de la ora 19:00, pe terenul Armeniei, al treilea meci din preliminariile Mondialului de anul viitor!

România va juca în această seară la Erevan un meci foarte important în vederea calificării la un Campionat Mondial după 24 de ani de pauză. “Tricolorii” întâlnesc surpriza grupei, Armenia, formație care are maximum de puncte după cele două meciuri disputate.

Viorel Moldovan, fostul atacant al României și a prefațat meciul echipei naționale cu Armenia, din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022. Fostul antrenor al celor de la Petrolul Ploiești, Viorel Moldovan spune că este vital ca România să câștige la Erevan. „Moldo-gol” crede că George Pușcaș ar trebuie să joace titular contra Ameniei.

Viorel Moldovan

„Trebuie neapărat să câștigăm, până la urmă aici sunt punctele pe care trebuie să le luăm, cu Macedonia de Nord, cu Armenia, excludem Germania că s-a văzut diferența dintre noi și ei.

Sursa foto: Profimedia Images

Eu pe Pușcaș îl băgam mai repede și cu Germania. Mie mi s-a părut Claudiu Keșeru obosit. Are și el o vârstă. Pe de-o parte înțeleg și opțiunea aceasta a lui Rădoi, pentru că Pușcaș într-adevăr vine după o perioadă îndelungată de pauză, după accidentare, s-a văzut și în meciul cu Macedonia că nu este în ritm. Nu a intrat rău cu Germania” a declarat Viorel Moldovan pentru Digi Sport.

Sursa foto: Profimedia Images

Cum arată clasamentul grupei J, din care face parte şi naţionala condusă de Mirel Rădoi

  1. Germania – 6 puncte
  2. Armenia – 6 puncte
  3. Macedonia de Nord – 3 puncte
  4. România – 3 puncte
  5. Islanda – 0 puncte

Citește și LIVE BLOG | Drumul spre Cupa Mondială 2022 trece prin Erevan! Echipa de start a României

 

viorel moldovanrealitatearomaniaarmeniapreliminarii campionatul mondial 2022