Fotbal Intern· 2 min citire

Sfat pentru Adi Mutu de la o legendă a Universității Craiova: ,,Nu are nevoie de prieteni! Oamenii nu au răbdare''

Adi Mutu Craiova

Adi Mutu Craiova

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 mai 2021, 13:11

Adrian Mutu este noul tehnician al celor de la FC Universitatea Craiova, după ce a semnat un contract valabil pe doi ani de zile.

După ce semnat înțelegerea cu gruparea olteană, Mutu va încasa împreună cu staff-ul său nu mai puțin de 30.000 de euro lunar, din care 14.000 de euro îi revin numai ,,Briliantului”.

Adi Mutu, Sursa Foto:FC U Craiova/Facebook

Aurel Țicleanu, legendă a Universității Craiova și actual vicepreședinte al Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a vorbit despre alegerea pe care a făcut-o Adi Mutu. Acesta îl sfătuiește pe ,,Briliant'' să nu își facă prieteni, ci doar să colaboreze cu specialiști în noua poziție pe care o ocupă.

,,Cu un ochi plâng și cu un ochi râd. Era un antrenor care a și dovedit. Eu i-am avut în grupă la școala de antrenori și au potențial, Rădoi, Bratu, Goian și ceilalți. Sigur, structura de selecționer este adecvată unui antrenor cu o anumită vârstă, mai experimentat, care nu mai are nevoie de o anumită energie. El se duce la un club să facă performanță, pentru că are suporteri, stadion.

Aurel Țicleanu

Acum, ce îi trebuie lui Adi e o relație specială cu patronii, cu staff-ul său. Trebuie să fie foarte atent, pentru că nu are nevoie de prieteni, ci de specialiști. Mai are o relație cu fanii, el trebuie să o gestioneze, pentru că nimeni nu poate să vină peste el să discute cu fanii.

Marcel Pușcaș e un conducător cu mare experiență. Este o mutare interesantă.

(n.r. despre demiterea lui Eugen Trică, imediat după promovare) E un semnal de alarmă pentru Mutu, domne, vezi că oamenii nu au răbdare.'', a declarat Aurel Țicleanu, pentru Digisport.

Adrian Mutu vine la Universitatea Craiova în locul lui Eugen Trică, cel căruia nu i-a mai fost prelungit contractul după promovarea echipei în Liga 1.

Adi Mutu Craiova

Citește și Cum poate fi demis Adi Mutu de la Universitatea Craiova! Clauza trecută în contract de Adrian Mititelu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News