Sergio Ramos, discurs de căpitan. „Sunt cel mai vinovat! Am greşit 200%”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 11 martie 2019, ora 15:25,
ramos
ramos

Sergio Ramos a discutat pe Twitter cu fanii care i-au trimis întrebări. Căpitanul lui Real Madrid a încercat să detensioneze finalul unui sezon dezastruos pentru madrileni.

Ramos şi-a asumat vina pentru eşecurile suferite de Real Madrid în toate competiţiile şi nu putea ignora momentul de la Amsterdam. Fundaşul a primit intenţionat cartonaşul galben care l-a făcut să rateze returul de pe Santiago Bernabeu.

„A fost o greşeală de la un capăt la altul şi sunt vinovat 200%!” – a scris Sergio Ramos.

Liderul vestiarului de la Real Madrid a vorbit şi despre confruntările cu preşedintele Florentino Perez sau cu brazilianul Marcelo.

„În calitate de fotbalişti ne place să „vorbim” pe gazon, dar în acest sezon lucrurile nu merg aşa. Evenimentele recente au fost dezastruoase şi nu mă ascund! Noi nu ne ascundem! Noi, jucătorii, suntem principalii responsabili, iar eu, în ca şi căpitan, mai mult decât oricine!

M-am certat cu preşedintele în vestiar? Problemele din vestiar sunt discutate şi rezolvate acolo. Nu e nicio problemă atunci când toţi avem acelaşi interes.

Mi-am criticat colegii? Întotdeauna vorbim şi ne motivăm reciproc, întotdeauna într-un mod constructiv.

Am avut o confruntare cu Marcelo? Avem schimburi la fiecare antrenament. Este o parte a faptului că lucrăm sub presiune. Dar este doar o întâmplare cum se întâmplă multe în fiecare zi. Marcelo e ca un frate pentru mine.

De ce am mers la Valladolid? PEntru că am vrut să fiu aproape de colegii mei!

Ce se întâmplă cu antrenorul? E o decizie pe care nu o luăm noi şi în care nu ne implicăm niciodată! Avem un respect imens pentru această funcţie şi întotdeauna îl susţinem pe antrenorul Realului!” – a scris Sergio Ramos pe Twitter

 

răspunsurireal madridcăpitandeclaratiisergio ramos