Sepsi vrea să dea lovitura în Cupa României! Vașvari: „FCSB e avantajată că nu a jucat meciul cu CFR Cluj”

Finala Cupei României, FCSB – Sepsi Sfântu Gheorghe, este programată pe 22 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti. Gabriel Vașvari, mijlocașul celor de la Sepsi, a declarat că FCSB este echipa mai odihnită înaintea meciului.
Meciul FCSB – CFR Cluj, din 19 iulie, a fost amânat după depistarea unui caz de coronavirus la campioana României.
Sepsi a jucat pe 18 iulie la Sibiu cu FC Hermannstadt, scor 2-2, în play-out-ul Ligii 1.
FCSB este neînvinsă în acest sezon în fața echipei Sepsi OSK: 0-0 la Sfântu Gheorghe și 2-1 pe Arena Națională.
„Noi jucăm din 3 în 3 zile de când a fost reluat campionatul. Suntem echipa cu cele mai multe meciuri jucate, nu am avut pauză absolut deloc. FCSB e avantajată că nu a jucat meciul cu CFR Cluj, ar fi risipit multă energie în această întâlnire. Dar sperăm ca noi să ne refacem până la ora jocului, să avem forţă să le facem faţă şi, de ce nu, să şi câştigăm.
Cred că este un meci foarte important, este o performanţă pentru noi toţi, pentru club, pentru oraş. Ne dorim să facem un meci bun şi dacă tot am ajuns până în finală ne dorim să ridicăm Cupa deasupra capului. Fiecare jucător când se apucă de fotbal îşi doreşte să câştige un trofeu. Asta ne dorim şi noi, sper să şi reuşim. Toţi aşteptăm cu nerăbdare finala. Îmi pare rău că suporterii noştri nu pot fi prezenţi, sunt convins că stadionul de la Ploieşti ar fi fost numai alb-roşu. Dar pot să le promit că vom da totul pe teren ca să nu îi dezamăgim„, a declarat Gabriel Vașvari.
#csakazosk #cuparomaniei #döntő #finalăA történelmet a győztesek írják! ?⚪️ Istoria este scrisă de învingători!Sepsi OSK – A döntőben❗️ / În finală❗️Román Kupa / Cupa României⚽️ Sepsi OSK vs FCSB⏰ 22.07.2020 – 20:00Mérkőzés előtti nyilatkozatok! / Declarații înainte de meci!Video – Sepsi OSK: Leo Grozavu vezetőedző / antrenor principal, Gabriel Vașvari játékos / jucător? HAJRÁ SEPSI OSK! / HAI SEPSI OSK!
Publicată de Sepsi OSK pe Luni, 20 iulie 2020