Selecţionerul, iritat! Două momente de răbufnire pentru Contra

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 15 noiembrie 2019, ora 13:26,
Contra Norvegia
Contra Norvegia

Cosmin Contra a părut a fi într-o stare de tensiune maximă la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Suedia. Selecţionerul a avut două momente de iritare în dialogul cu jurnaliştii.

Prima răbufnire a lui Contra a fost chiar în debutul conferinţei, atunci când i-a rugat pe ziarişti să îi pună întrebări şi lui Ciprian Tătăruşanu.

„Nu am adus aici căpitanul echipei ca să vorbesc doar eu!” – a spus iritat selecţionerul.

Al doilea moment tensionat a fost atunci când lui Contra i s-au cerut explicaţii pentru neconvocarea lui Ionuţ Radu, titular de drept în Serie A, la Genoa.

Vreau să vorbesc de jucătorii prezenți, nu de cei neconvocaţi. Nu doar Radu, ci mai mulți ar fi putut face parte din lotul naționalei şi nu sunt aici – a parat Contra.

Presa din România a relatat despre un moment tensionat între Contra şi Ionuţ Radu, după ce portarul promovat de la naţionala de tineret ar fi cerut explicaţii pentru că nu a evoluat nici măcar în meciul cu Malta.

 

ionuț raducosmin contraconferinta de presanervosselectioner