Șeful DSP face anunțul în cazul cantonamentului din Turcia al celor de la FCSB: „Lucrurile sunt clare!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 08 ianuarie 2021, ora 20:40,
FCSB antrenament Radunovic
FCSB antrenament Radunovic

„Roș-albaștrii” au fost singura echipă din România care au decis să urmeze perioada de pregătire în afara țării și au dorit să meargă în Antalya, înainte de reluarea campionatului!

Plecarea FCSB-ului în Turcia a stârnit foarte multe controverse în fotbalul românesc, iar marea nelămurire este dacă bucureștenii au respectat legea în momentul în care au zburat spre Antalya.

Situația este una delicată, deoarece turcii se află în aceste momente în zona galbenă, din punct de vedere al gradului de risc cu infectare cu COVID-19, iar în mod normal, în afara cazurilor excepționale stabilite prin lege, delegația FCSB-ului ar trebui să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile la sosirea în România.

Șeful Direcției de Sănătate Publică din județul Ilfov, Teodor Negulescu, a vorbit despre situația liderului din acest moment al Ligii 1 și a mărturisit că în afara cazurilor menționate în lege, nu se poate face excepție pentru nimeni în contextul aplicării legii privind carantinarea.

Trebuie explicat oamenilor că nu oricine se întoarce în România dintr-o țară aflată în zona galbenă intră automat în carantină. Există anumite excepții care se pot face, iar categoriile sau persoanele care beneficiază de așa ceva sunt foarte clar delimitate de lege.

Nu știu cum procedează alții, de la alte DSP-uri, eu știu cum se lucrează la mine în direcție. Lucrurile sunt clare. Legea trebuie aplicată strict în litera ei! Strict, strict pe ceea ce scrie, de-asta au și fost enumerate acele puncte la care să te încadrezi dacă trebuie să fii exceptat. Alte excepții în afara acestor excepții nu se pot face. Un articol nu poți să-l interpretezi, gen în spiritul lui, ci strict cum a fost scris în lege”, a declarat șeful DSP Ilfov, potrivit GSP.

Citește și Turcii anunță că Djokovic s-a înțeles cu Kayserispor! Croatul va fi pregătit din nou de Dan Petrescu

În ciuda tuturor acestor controverse, finanțatorul FCSB-ului, Gigi Becali, a dat asigurări că echipa sa a plecat în mod regulamentar din țară și a mărturisit că orice club din România putea merge în străinătate pentru a efectua cantonamentul, dar nimeni nu „a îndrăznit” acest lucru. Ulterior, latifundiarul din Pipera a declarat că în cazul în care va fi echipa sa va fi nevoită să intre în carantină, va contesta în instanță această decizie.

„Credeți că plecam dacă nu luam asigurare?! Nu poate să ne bage în carantină, că nu-i lasă legea! Noi am fost la pregătire de competiție sportivă. N-a mai mers niciun alt club în Turcia pentru că nu mai are nimeni inteligență. Puteau să vorbească la DSP și ei, cum am vorbit și eu și am primit asigurări că nu vom fi carantinați. Dacă ne vor spune că trebuie să ne izolăm? Atunci vom ataca în instanță, mergem la judecător, ce putem face?”, a spus Gigi Becali, potrivit Digi Sport.

Citește și EXCLUSIV | Ultimele detalii despre transferul lui Haruț la FCSB: “În proporție de 95% se va face mutarea!”

fcsbteodor negulescudeclaratiidspliga 1carantina fcsbrealitatea