Secretul revelației din Liga 1: „E dorința fiecăruia dintre noi să ajungem cineva în fotbalul românesc”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 03 mai 2021, ora 21:25,
bucurie chindia
bucurie chindia

Chindia a surprins plăcut atât în sezonul regular cât și în play-out, acolo unde este lider detașat și nu a primit niciun gol în cele cinci meciuri disputate. 

De la ultimii clasați în sezonul trecut, târgoviștenii se bat acum pentru un loc în cupele europene. Unul dintre oamenii care pune umărul la acest parcurs foarte bun este și Daniel Celea. Acesta a dezvăluit care este secretul evoluției fotbaliștilor antrenați de Emil Săndoi.

„Faptul că am format o familie, în care fiecare aleargă de mănâncă pământul pentru celălalt și-a pus amprenta pe rezultatele noastre. Apoi, e și dorința fiecăruia dintre noi să ajungem cineva în fotbalul românesc.

Majoritatea dintre noi suntem jucători tineri, cu destul de puține meciuri la Liga I și dorim să ne afirmăm și să creștam. Ne dorim să ne afirmăm și să creștem. Bineînțeles, cel mai mare merit îl are Emil Săndoi”, a declarat fotbalistul de 25 de ani pentru Pro Sport. 

 

Fundașul a primit mai multe șanse la Chindia după ce la Sepsi prindea mai rar echipa.  

„Eu chiar aș vrea să-i mulțumesc lui Emil Săndoi că a avut și are un cuvânt greu de spus în accesiunea mea din ultimele 5 luni. A avut încredere în mine, m-a utilizat meci de meci și cred că mi-am făcut treaba, ca și toți colegii mei de altfel.

Totul pleacă de la apărare, e foarte important să nu primești gol, în primul rând, iar noi ca apărare suntem în primele patru echipe din Liga 1. În play-out nici nu am luat vreun gol și vrem să o ținem tot așa și să terminăm pe locul 7”, a completat jucătorul Chindiei. 

CITEȘTE ȘI –>> Emil Săndoi ia în calcul despărțirea de Chindia Târgovişte: “Nu ştiu exact nici eu ce fac din vară”

chindiarealitateaemil săndoicelea