Se știe cine va arbitra marele derby dintre FCSB și Viitorul

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 10 martie 2019, ora 18:33,
viitorul-fcsb
viitorul-fcsb

FCSB o va întâlni pe Viitorul în derby-ul din prima etapă a play-off-ului Ligii 1, iar partida de pe Arena Națională va fi condusă de un arbitru de top.

Radu Petrescu va fi la centru la meciul de luni seara (20:30). El va fi ajutat de asistenţii Alexandru Cerei şi Ciprian Florin Danşa.

Arbitru de rezervă a fost desemnat Marian Barbu, în timp ce observatorii sunt Liviu Ciubotariu şi Eduard Alexandru.

„Va fi un meci deschis, trebuie să joci pentru a câştiga, nu mai ai nimic de pierdut. Clasamentul e configurat, mă refer la primele şase clasate. Ar trebui să fie partide mult mai deschise şi mai frumoase”, a spus Mihai Teja, înaintea meciului.

FCSB se află la 5 puncte în spatele liderului CFR Cluj. Roș-albaștrii au 4 victorii în ultimele 5 partide disputate cu Viitorul.

radu petrescuFCSB ViitorulfcsbFCSB arbitru