Răsturnare de situație în cazul ultimului transfer anunțat de Gigi Becali: „Există o problemă între FCSB şi jucător!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 08 iunie 2021, ora 11:49,

Gigi Becali pare că se lovește în ultima perioadă de tot mai multe refuzuri, astfel că atât antrenorii, cât și jucătorii au anumite rezerve atunci când primesc o ofertă de la FCSB! 

Finanțatorul “roș-albaștrilor” întâmpină dificultăți în a convinge atât antrenorii, cât și jucătorii să vină la echipa sa. Astfel, după ce s-a lovit de refuzurile lui Marius Șumudică, Nicolae Dică, dar și al impresarului lui Alexandru Crețu, acum, Gigi Becali este pe cale să mai primească o lovitură. Anunțat drept ultimul transfer al bucureștenilor, Andrei Dumiter de la Sepsi, se pare că nu s-a înțeles deocamdată cu afaceristul din Pipera.

Patronul covăsnenilor, Laszlo Dioszegi, a oferit ultimele detalii despre mutarea lui Dumiter la FCSB și a dezvăluit că există o problemă între echipa lui Gigi Becali și jucător. Cu toate acestea, conducătorul lui Sepsi a mărturisit că cele două cluburi au bătut palma, însă tranzacția nu s-a făcut deocamdată din cauza fotbalistului.

Noi ne-am înţeles cu FCSB, cel puţin asta am înţeles de la Attila Hadnagy. Dar există o problemă între FCSB şi jucător! Hadnagy a spus că, pentru binele clublului, e bine să meargă la FCSB şi să scoatem şi noi capul pe lista de transferuri”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit Look Sport.

Citește și Gigi Becali a mai bifat un transfer. Anunțul făcut de patronul FCSB-ului

Ce spunea în urmă cu puțin timp Andrei Dumiter despre un transfer la FCSB

S-a vorbit despre o mutare, eu nu vreau să vorbesc acum despre asta, încerc să mă concentrez pe meciul care a mai rămas duminică, iar în zilele următoare o să vedem cum o să-mi continui cariera.

Sincer, nu mă ia valul, pentru că este cu dus și întors o mutare acolo. Aici, la Sepsi, avem toate condițiile pentru a face performanță și o să stau să mă gândesc bine ce voi face în continuare pentru că e în joc cariera mea.

Sincer, nu știu ce să zic. Am văzut jucători care au mers acolo și nu au reușit. Nu că îmi este teamă, dar aici am toate condițiile ca să fac pasul unde vreau eu, adică la o echipă mult mai bună, într-un campionat superior, a spus Andrei Dumiter, după ultima partidă din play-off-ul Ligii 1.

Citește și Gigi Becali, “taxat” pentru deciziile sale: “Mai demult făcea transferuri mai bune!”

sepsifcsbrealitateadeclaratiiLaszlo Dioszegiliga 1andrei dumiter