Se putea întâmpla o TRAGEDIE în ROMÂNIA: „A vrut SĂ-L UCIDĂ! Nu a avut o ALTĂ INTENȚIE”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 17 septembrie 2018, ora 20:45,
baschetbalisti-americani_76722400
baschetbalisti-americani_76722400

Cătălin Ștefănescu, antrenorul echipei Cuza Sport Brăila, e categoric! Tehnicianul spune că agresorii au vrut să-l ucidă pe baschetbalistul Darrell Bowie. Acesta și Joseph McClain au fost înjunghiați la o terasă din Brăila.

„Suspectul principal, care am înțeles că s-a predat de curând, a trecut printre ei și l-a lovit în figură pe Darrell Bowie, cel care a fost transportat la București. Așa a început, fără să existe o discuție prealabilă, fără să fi avut vreun incident înainte. A trecut printre ei, era un spațiu de 2-3 metri. Bowie a ripostat, l-a lovit o dată, apoi au fost despărțiți.

În acest moment, când s-au liniștit apele, jucătorii noștri s-au dus către ieșire. Agresorul a cerut un cuțit de la prietenii lui și apoi toți cei opt sau nouă s-au năpustit asupra lor. I-au atacat din spate”, a povestit Ștefănescu, pentru Libertatea.

„Înjunghierea se vede pe filmări. Loviturile pe care le-a aplicat agresorul au fost lovituri circulare, de tăiere, de sfâșiere. Scenele sunt macabre. Nu știu ce-a dorit, ce n-a dorit, secvențele sunt macabre. A vrut să-l ucidă sută la sută! Nu cred că există vreun dubiu, aplicând un număr foarte mare, 20 și ceva, de lovituri la nivelul feței și al organelor vitale. E un om cu antecedente penale, care știe foarte bine care sunt efectele unei astfel de acțiuni. Nu pot să cred că a avut altă intenție decât aceea de a ucide”, a mai afirmat antrenorul.

Cei doi baschetbaliști au fost operați și au depășit perioada critică.

Principalul suspect este Husein Daniel Gabriel, poreclit Dasaev. El a ajuns la închisoare pentru proxenetism și a fost coautor la o crimă, la 21 de ani.

„S-a luat măsura ordonanței de reținere până mâine la ora 15:00. Mâine (nr. marți), instanța, Tribunalul Brăila, va decide dacă se impune măsura arestării preventive sau o altă măsură. A fost acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice și tentativă la infracțiunea de omor. El a declarat că recunoaște agresiunea celor doi cetățeni americani dar nu și înjunghierea lor. Vom vedea. Momentan avem prezumția de nevinovăție” a declarat avocatul lui „Dasaev”, Sorin Ispas, conform obiectivbr.ro.

baschet injunghiatibaschet Brailabaschet Stefanescubaschet