SE ÎNCHIDE ARENA NAȚIONALĂ! Anunț de ULTIMĂ ORĂ făcut de primarul Capitalei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 12 noiembrie 2018, ora 20:44,
Teixeira-Hanca
Teixeira-Hanca

Gazonul de pe Arena Națională s-a prezentat execrabil la derby-ul dintre Dinamo și FCSB, iar Gabriela Firea a anunțat că stadionul se va închide în următoarea perioadă.

„Cu Arena Naţională se întâmplă că noi aveam un contract care funcţiona foarte bine, un contract legal, bine fundamentat juridic prin care unul dintre cluburile care închiria cel mai des Arena Naţională în vederea organizării de competiţii sportive achita contravaloarea mentenenţei gazonului. S-a făcut o plângere la DNA. DNA a început o anchetă in rem, s-a suspendat acel contract, deci am rămas fără contractul de mentenanţă pe Arena Naţională. (…) Era la acea vreme într-o stare foarte bună, dar asta este situaţia, dăm explicaţii, nu e problemă, am rămas fără contract, fără companie. A durat ceva pentru că sunt fonduri publice, trebuie o altă firmă, un alt contract , procedură de licitaţie care durează.

Având în vedere starea precară a gazonului de pe Arena Naţională, pe care a văzut-o toată lumea, nu e niciun secret, numai că lumea nu ştie în ce situaţie ne aflăm, că DNA se ocupă de gazonul de la Arena Naţională, am luat hotărârea de a închide Arena Naţională pentru toate competiţiile sportive şi de altă natură pe toată periooada remedierii gazonului. Societatea care se ocupă în acest moment consideră că în 2-3 luni de zile gazonul va fi adus la o stare în care putem să afirmăm că se vor putea desfăşura competiţii sportive sau de altă natură fără dificultăţi”, a spus Firea, într-o conferință de presă.

Avertismentul lui Becali

„Toată munca pe care o face şi tot războiul pe care-l duce cu Dragnea şi cu centura Capitalei şi cu toate astea or să pălească în faţa unui lucru minor. Adică pierde foarte mult politic. Şi asta face, meseria ei la ora asta e politica. Şi meseria şi-o pierde. Toate lucrurile bune pe care le face se anulează prin acest gazon, acest teren. Ce a făcut, aia cu 3.000 de copii, s-a uitat. A pierdut mult, mult de tot politic. Dacă ei vor, pot să-l cumpăr eu (n.n. – gazonul) şi după aia să se scadă din chirie. N-am nicio treabă”, a spus Becali, la PRO X.

Dinamo derbyarena nationalaDinamo FCSBgazon