Simona Halep· 2 min citire

Se încheie o eră! Simona Halep n-a ratat niciun turneu de Mare Șlem în ultimii 10 ani

simona halep us open

simona halep us open

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 aug. 2020, 16:34

Simona Halep (locul 2 WTA) nu va participa la ediția din acest an a US Open, pe fondul pandemiei coronavirus. Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când românca ratează prezența la un turneu de Mare Șlem.

Halep (28 de ani) a participat la fiecare ediție a US Open din 2010 încoace, pe tabloul principal. 

US Open 2020 este programat în perioada 31 august – 13 septembrie și oferă premii totale în valoare de peste 60 de milioane de dolari.

Cel mai bun rezultat obținut de către Simona la US Open este semifinala din 2015. Anul trecut, constănțeanca s-a oprit în turul 2.

https://www.youtube.com/watch?v=_BG7HPXSh4Y

Absența Simonei de la US Open pune capăt unei serii de 38 de turnee de Mare Șlem consecutive la care românca a fost prezentă pe tabloul principal. Ultimul turneu la care Halep nu a fost pe tabloul principal a fost Wimbledon 2010.

Halep US Open

"După ce am cântărit toți factorii implicați și cu circumstanțele excepționale în care trăim, am decis că nu voi călători în New York pentru a juca la US Open. Întotdeauna am spus că îmi voi pune sănătatea în centrul deciziei mele și de aceea prefer să rămân și să mă antrenez în Europa. Știu că USTA și WTA au lucrat neobosit pentru a organiza un eveniment sigur și le doresc tuturor acolo un turneu de succes", a anunțat Simona Halep.

Organizatorii US Open se confruntă cu o situație fără precedent: trei dintre cele patru semifinaliste ale ediției din 2019 au decis să nu joace în acest an (elvețianca Belinda Bencic, canadianca de origine română Bianca Andreescu - campioana en titre, ucraineanca Elena Svitolina).

În plus, liderul WTA, australianca Ashleigh Barty, a ales să nu joace la New York, din cauza riscurilor legate de pandemia de coronavirus.

https://twitter.com/Alex_Boroch/status/1295331594358657027

New York este unul dintre cele mai afectate state din lume de pandemia de coronavirus. În plus, SUA au raportat până acum cele mai multe cazuri de infectare cu COVID-19.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Simona Halep