Screciu vine la Craiova! „Nu mai are probleme medicale. Vine cu o ambiție de a demonstra”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 28 mai 2020, ora 12:35,
screciu
screciu

Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu echipa belgiană Genk pentru transferul definitiv al lui Vladimir Screciu (20 de ani), care a fost crescut la echipa din Bănie. Agentul de jucători Silviu Bogdan a confirmat această mutare și a precizat că Screciu vrea să-și relanseze cariera după accidentările suferite.

Screciu a fost cumpărat în 2018 de Genk de la Craiova, pentru 2 milioane de euro, dar nu a apucat să debuteze pentru echipa belgiană.

Vladimir Screciu a suferit o ruptură musculară și una de ligamente, care l-au ținut multe luni departe de gazon.

Din luna ianuarie, Screciu a jucat sub formă de împrumut la echipa belgiană de ligă secundă Lommel, dar a prins doar trei meciuri (55 de minute în total).

Eu l-am adus prima dată pe Screciu în Craiova, la școala mea de fotbal. El e un băiat foarte muncitor, și-a dorit foarte mult să ajungă sus. După transferul la Genk, pe o sumă foarte bună, a avut marele ghinion să se accidenteze. Ghinionul a fost principalul motiv pentru care n-a reușit în Belgia, un campionat în care foarte puțini români s-au putut impune.

Cred că, în acest moment, Craiova a făcut o mutare bună. În perspectiva jucătorului Under 21, în acest moment sunt doar Vlădoiu, Constantin, Baiaram, Mihăilă, Nițu. Peste un an, Mihăilă n-o să mai fie eligibil U21. Sunt soluții puține pentru Craiova, de aceea spun că a repatriat un jucător în care poate avea încredere. Cred că și el vine cu o ambiție de a demonstra că n-a fost întâmplător transferul la Genk.

E apt 100%, nu mai are probleme medicale. Din ce informații am, va veni definitiv la Craiova. E o înțelegere între cluburi. Să nu uităm că el a plecat pe 2 milioane. Între timp, Genk a mai cheltuit pe el cu salarii, bani la stat. În acest moment, era practic imposibil pentru Genk să-l vândă la un club din străinătate. Iar împrumutul nu rezolva nimic pentru Genk. E o înțelegere între cluburi, Craiova să-l pună pe picioare, iar la un eventual transfer Genk să-și recupereze din suma pe care au cheltuit-o„, a declarat Silviu Bogdan la Pro X.

Cota de piață a lui Vladimir Screciu a scăzut de la 1,2 milioane de euro la 575.000 de euro.

CITEȘTE ȘI -> Probleme pentru un club din Liga 1! E în pericol să rămână și fără jucători și fără licență

genkvladimir screciutransferscreciucraiovasilviu bogdan