Schimbări importante la Universitatea Craiova! Ce transferuri pregătesc oltenii și când revine Elvir Koljic

Universitatea Craiova a terminat sezonul pe locul 4, însă oltenii nu sunt siguri de prezența în cupele europene.
Pentru a ajunge în tururile preliminare din Europa League, oltenii au nevoie ca Viitorul să câștige Cupa României în finala cu Astra Giurgiu.
Constantin Schumacher (43 de ani), fostul antrenor al Rapidului, va fi noul secund al lui Corneliu Papură la Universitatea Craiova. Acesta a explicat că ”Leii” din Bănie se vor despărți în vară de mai mulți jucători, însă vor aduce cel puțin 2-3 fotbaliști.
”Sunt jucători care vor pleca, dar ne dorim și încă 2-3. Încă nu s-a decis, dar sperăm să avem jucători la reunirea lotului. O să plecăm în Croația. Avem 4 meciuri amicale, iar Cornel își mai dorește unul.” a declarat Constantin Schumacher pentru ProX.
De asemenea, viitorul oficial al Craiovei a explicat că Elvir Koljic, golgheterul clubului oltean, are șanse mari să revină până în august. Atacantul a marcat de 13 ori pentru formația din Bănie în Liga 1. Acesta s-a accidentat în meciul de debut pentru Bosnia în preliminariile EURO 2020.
”Sperăm ca Elvir Koljic să revină până în august.” a explicat Schumacher pentru sursa citată.