Schimbă Viitorul? Ofertă pentru Hagi

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 15 noiembrie 2018, ora 10:22,
gica-hagi
gica-hagi

La cinci ani de când s-a aşezat pe banca tehnică a Viitorului, Hagi ia în calcul varianta unei noi provocări ca antrenor. 

Rezultatele excelente obţinute cu echipa din Ovidiu nu au fost trecute cu vederea. Campion în 2017 cu propriul său club, Hagi se mândreşte şi cu mulţimea de jucători lansaţi de academia care îi poartă numele. Dacă vara trecută s-a vorbit despre interesul unei echipe naţionale calificate la Cupa Mondială, acum fostul căpitan al tricolorilor a atras şi interesul mai multor cluburi.

Hagi rămâne consecvent principiului său, de a nu prelua niciodată echipe în timpul sezonului, şi a anunţat că nu va lua nicio decizie până la finalul stagiunii.

Şi în momentul de faţă am o ofertă, de la un club european. Dar nu contează. Există o idee. Până în vară, până nu se termină sezonul, eu nu plec! Doar atunci, dacă va fi posibil. Dacă va fi, bine, dacă nu, rămân la clubul meu. Am avut o ofertă de la o echipă naţională, dar am refuzat-o! Poate o să preiau o echipă de club. Dacă nu, asta e”  – a explicat Hagi pentru Telekom Sport.

Naţionala României, Bursaspor, Galatasaray, Poli Timişoara şi FCSB sunt echipele pe care Hagi le-a antrenat în carieră. Pe lângă titlul cucerit cu Viitorul în 2017, antrenorul în vârstă de 53 de ani mai are în palmares o Cupă a Turciei, cucerită în 2005.

antrenorhagiofertaviitorul