Scandal între Marica și Viorel Moldovan: „Să nu mă supere mai mult decât e cazul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 30 martie 2019, ora 16:55,
ciprian marica 1
ciprian marica 1

Viorel Moldovan și Ciprian Marica s-au amenințat reciproc după meciul Farul – Chindia încheiat cu victoria constănțenilor (1-0). 

Cei doi foști internaționali s-au amenințat unul pe celălalt cu dezvăluiri, sugerând, amândoi, că echipa adversă câștigă datorită jocurilor de culise.

Totul a pornit de la o declarație a lui Marica. Finanțatorul Farului a lăsat să se înțeleagă că echipa din Dâmbovița este ajutată de arbitri.

I-aș răspunde lui Marica și i-as spune foarte multe lucruri. Dar prefer să tac și să-mi văd de treaba mea. Prea le știe pe toate. Să se mai uite și el în oglindă puțin, cum au decurs lucrurile la Balotești și în alte părți. Au fost greșeli și pentru noi și împotriva noastră.

Dacă Marica vine din fotbalul de afară, trebuie să dea dovadă de mai multă înțelepciune„, a spus Viorel Moldovan la TV Digi Sport. .

Ciprian Marica l-a amenințat și el pe Moldovan:

Să nu mă supere Viorel Modovan, să nu mă supere mai mult decât e cazul. Am spus doar că vreau ca jocul să nu fie influențat de arbitri. Suntem doi foști internaționali și doi foști colegi. Mai bine să lăsăm lucrurile așa. Am spus doar că vreau un arbitraj corect, iar rezultatul să nu fie influențat„, a spus și Marica.

viorel moldovanciprian maricafarulchindialiga 2