VIDEO | Totul pentru salvarea de la retrogradare! Pe cine vrea Dinamo să readucă în Ştefan cel Mare

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 18 aprilie 2021, ora 12:47,
nica dinamo
nica dinamo

Dinamo are ca obiectiv principal în acest moment salvarea de la retrogradare, unde a ajuns din cauza problemelor multiple de la club.

Pentru ca Dinamo să rămână în Liga 1, oficialii clubului încearcă să-i formeze un lot lui Duşan Uhrin cu care să nu aibă emoţii în play-out.

După ce i-au adus recent pe Raul Albentosa, Joseph Akpala şi au demarat discuţiile cu olandezul Khalid Karami, la formaţia din Ştefan cel Mare ar putea reveni şi un fost jucător.

Constantin Nica este fotbalistul care ar putea semna din nou cu Dinamo, din postura de jucător liber de contract. Nica se află deja în cantonamentul lui Dinamo, cu care se antrenează de la finalul lunii martie.

Acesta l-a impresionat antrenamente pe Duşan Uhrin şi i-ar fi cerut conducerii dinamoviste să-i ofere un nou contract, potrivit ProSport.

Nica ar semna cu Dinamo pentru a treia oară în carieră, iar ultima echipă la care a fost legitimat este Vojvodina, din Serbia, pentru care însă nu a jucat niciun meci.

,,E o discuție foarte delicată, pentru că el este de foarte mult timp fără activitate, atât cu grupul, cât și la nivel de meciuri oficiale, chiar și amicale. Dinamo este într-o situație delicată sportiv și atunci nu știu dacă timpul ne va permite să facem un pas în acest sens. Vorbim de două luni de «foc» pentru noi. Nu pot să mă pronunț la ora asta, o să vedem în zilele următoare.”, declara şi Mario Nicolae, mangerul sportiv al lui Dinamo, despre o posibilă înţelegere între cele două părţi.

Evaluat acum la 50.000 de euro, Constantin Nica a evoluat pentru Dinamo în 29 de partide, în perioadele 2012/2013 şi 2017/2018.

În carieră, Nica a mai trecut pe la formaţii precum Atalanta, Cesena, Avellino, Latina, Dunărea Călăraşi şi FC Voluntari.

 

Citeşte şi VIDEO | Dinamo face un nou transfer! Cine este fundaşul care a impresionat în Olanda

dinamorealitateatransferrepatriereconstantin nicaliga 1mario nicolae