Fostul fotbalist a rememorat momentele care l-au propulsat în galeria celor mai importanți jucători ai acestui secol în Liga 1.
Născut la Slatina, Niculescu și-a încercat norocul la Craiova, la una dintre echipele dispărute între timp din peisajul fotbalului nostru.
“Am început fotbalul la 6 ani și jumătate și am știut din prima că asta îmi doresc de la viață, să ajung fotbalist. Eram la Jiul IEELIF, în 1994. Mai erau câțiva jucători din afara Craiovei. Am dormit un an și jumătate într-o baracă din aia de muncitori.
Am tăiat toți cireșii din curtea stadionului cu toporul, să facem focul în sobă. Aveam o sobă de tablă în cameră, ieșea un horn prin perete. Aveam nevoie de lemne, a fost o iarnă groaznică. Aveam răni, bătături în palmă. Trebuia să ne facem focul singuri”, povestește actualul antrenor pentru gsp.ro.
Și nu era singura problemă peste care trebuia să treacă juniorul Claudiu Niculescu.
“Aveam la masă o cană cu ceai, o bucată de pâine, două felii de parizer și un pic de dulceață. Dar din parizerul ăla, trebuia să luăm cu noi când ne întorceam la baracă pentru că era o haită de 20 de câini. Ne mâncau, trebuia să aruncăm parizer în stânga, dreapta.
O dată am și fost mușcat când mă întorceam la masă. Făceam în jur de 15 kilometri pe zi doar că să mâncăm. Ne-am chinuit foarte mult. Nu știu câți copii ar face sacrificiul ăsta. Dar am făcut asta pentru că aveam o pasiune foarte mare pentru fotbal” a mai adăugat Niculescu.
CITEȘTE ȘI –>> Visul frumos s-a terminat? Negoiță, la un pas să rateze încă o dată vânzarea lui Dinamo
