EXCLUSIV | Să vină Smurd-ul! Fanii Petrolului îl vor pe Mulțescu! Reacția tehnicianului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 25 martie 2019, ora 13:01,
gigi multescu 1
gigi multescu 1

Recunoscut ca fiind antrenorul perfect pentru echipele aflate în dificultate, Gigi Mulțescu ar putea fi soluția ideală pentru Petrolul. 

Conducerea echipei ploieștene nu l-a contactat pe cel supranumit „Smurdul”, dar suporterii lupilor îl vor neapărat.

Fanii sunt convinși că Petrolul va promova cu Mulțescu.

Contactat de realitateasportiva.net, Gigi Mulțescu a comentat reacția suporterilor.

„Le mulțumesc fanilor, Petrolul este o echipă de tradiție, cu mulți suporteri pătimași. M-am simțit foarte bine pe stadionul Ilie Oană, cu atât de mulți fani în tribune și am încercat mereu să-i mulțumesc printr-un joc bun al echipei.

Nu am ce să comentez altfel, în ceea ce privește postul de antrenor. Nu m-a contactat nimeni de la club. Nu se pune problema că echipa e în B, e Petrolul. Dar mai mult nu am ce să spun, pentru că nu au existat niciun fel de contacte”, a spus Gigi Mulțescu.

Petrolul merge mai departe, voi nu!

Situația este extrem de tensionată la Petrolul. Fanii sunt supărați rău după meciul pierdut cu 0-3 la ASU Poli Timișoara și așteaptă demisia antrenorului Mugurel Cornățeanu.

Lupii galbeni au făcut haz de necaz. „Dacă nu ne dădeau trei goluri, puteam lua un punct”, l-au ironizat suporterii pe antrenorul echipei ploieștene.

suporteripetrolulgigi multescu