”Să își dea toți demisia!” Radu Voina îl vrea plecat pe Ryde: ”Ne ia de proști?!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 11 decembrie 2019, ora 20:20,
radu voina
radu voina

Radu Voina a cerut demisia tuturor oamenilor din conducerea Federației Române de Handbal. Fostul selecționer a aruncat cu vorbe grele spre președintele FRH.

România a încheiat Campionatul Mondial pe locul 12, cu evoluții mult sub așteptări, iar acest lucru a stârnit o adevărată revoltă printre oamenii de handbal, care arată cu degetul spre președintele FRH, Alexandru Dedu, pe care îl consideră principalul vinovat pentru eșecul de la turneul final.

„Alexandru Dedu și tot staff-ul lui de la Federație ar trebui să își dea demisia. Am cules ce am semănat, mult amatorism. Ce a demonstrat această echipă este mult amatorism în tot ce a fost.

alexandru dedu si thomas ryde

Cu rușine spun că nu am văzut meciul de azi cu Japonia, dar nu am pierdut mare lucru. Miercuri fiind, am fost la întâlnirea obișnuită cu foștii mari handbaliști, de care federația se bucura că s-au depărțit, că au 60 de ani și că vor lupi tineri.

Handbalul se joacă la fel și acum. Mental e cam același lucru. Eu de mult timp atrag atenția. În luna decembrie, când se joacă competițiile oficiale, plătim nota de plată a ceea ce s-a făcut. Sunt lucruri multe care ar trebui spuse. Mariana Târcă, Gheorghe Tadici au început să le spună.

Suntem într-un situație dramatică. Nu se poate să pierzi la 17 goluri. E de neînțeles. Nu am antrenat nimic. Acest antrenor face ce vrea și își bate joc de noi. Ne ia de proști! Azi m-a scos din minți, a zis că totul a fost bine. El trăiește în altă lume sau își bate joc de România, țara de unde câștigă enorm de mulți bani?”, a spus Radu Voina.

România a capitulat astăzi în fața Japoniei, scor 20-37, și a încheiat grupa principală II pe ultima poziție, cu zero puncte, lucru care nu s-a mai întâmplat la nici un alt Campionat Mondial la care „tricolorele” au participat.

Citește și ”Proastele astea, ruşinea ţării” Crina Pintea, mesaj dur după rușinea de la Mondial

campionatul mondial de handbalnationala de handbalryderadu voina