S-au schimbat regulile la Openul Australiei! Decizia care o vizează și pe Halep

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 21 decembrie 2018, ora 19:14,
halep-australian-open
halep-australian-open

Organizatorii Openului Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului, au decis introducerea super tie-break-ului în setul decisiv, la scorul de 6-6 în al cincilea set la masculin, respectiv în al treilea set la feminin. Măsura a fost luată pentru a evita situațiile în care meciurile se prelungesc foarte mult.

Decizia va fi pusă în aplicare de la ediţia din 2019, programată în perioada 14 – 27 ianuarie.

Atât spectatorii, cât și jucătorii s-au plâns că unele partide pot dura foarte mult, având ca efect scăderea spectaculozității și a interesului. Simona Halep a jucat în acest an un meci de trei ore şi 45 de minute, cu americanca Lauren Davis, în turul al treilea la Melbourne. Românca s-a impus cu 4-6, 6-4, 15-13.

Astfel, în cazul în care un meci va ajunge la 6-6 în setul decisiv, învingătorul va fi decis în urma unui super tie-break, folosit până acum doar în meciurile de dublu. Primul jucător care va ajunge la 10 puncte (doar cu o distanță de minimum două puncte) va câștiga partida. 

„Am întrebat jucători, atât din prezent cât și din trecut, comentatori, agenți și analiști TV dacă vor să se joace set cu avantaj și am început de acolo. Am ales un tiebreak la 10 puncte, la scorul de 6-6 în setul decisiv, pentru a ne asigura că fanii vor primi în continuare un final special la aceste dispute epice, iar tie-break-ul mai lung oferă posibilitatea unei schimbări de ultim moment. Super tie-break-ul poate diminua și din avantajele prin serviciu, modalitate prin care pot fi câștigate meciuri în tiebreak-ul mai scurt”, a declarat Craig Tiley, directorul Australian Open.

Simona Halep (locul 1 WTA) a disputat finala Openului Australiei 2018, pierdută în fața danezei Caroline Wozniacki, scor 7–6(7–2), 3–6, 6–4.

Şi organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat că, de la ediţia din 2019, setul decisiv se va încheia cu tie-break, dacă cei doi jucători vor fi la egalitate, însă doar la scorul de 12-12.

wtasuper tie-breakaustralian openatptie breakregulatenisopenul australieimeciuri