S-a stabilit când CSM București va lupta pentru un loc în semifinalele Ligii Campionilor cu CSKA Moscova

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 20 martie 2021, ora 16:39,
csm bucuresti
csm bucuresti

CSM București va întâlni în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin pe CSKA Moscova. Meciurile vor avea loc la începutul lunii viitoare.

Formația din capitală a tremurat serios pentru calificarea în sferturi după ”dubla românească” împotriva lui Râmnicu Vâlcea. Deși au pierdut returul cu 21-27, ”tigroaicele” s-au calificat datorită avantajului de nouă goluri obținut în urma victoriei din tur, cu 33-24.

Ajunse în sferturi, jucătoarele pregătite de Adi Vasile o vor înfrunta pe CSKA Moscova pe data de 3 aprilie, respectiv 11. Ambele partide vor începe la ora 17:00. Ulterior, dacă vor obține biletele pentru semifinale, CSM București va participa la Turneul Final Four, programat la Budapesta, între 29 și 30 mai.

Celelalte meciuri din sferturile Ligii Campionilor EHF la handbal feminin sunt: tur, 3 aprilie – Buducnost – Gyor, 4 aprilie – Brest – Metz şi Vipers – Rostov; retur, 10 aprilie – Rostov – Vipers, Gyor – Buducnost, 11 aprilie – Metz – Brest.

CSM București va încerca să câștige competiția supremă din handbalul feminin la nivel de cluburi pentru a doua oară. Prima dată au reușit în 2016. Deținătoarea actuală a trofeului este Gyor.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Final de meci între CSM București și SCM Rm. Vâlcea! “Tigroaicele” se califică în sferturile Ligii Campionilor

csm bucurestiliga campionilor ehfsemifinalerealitateahandbal feminintigroaicele