S-a făcut pace între UTA și Primăria Arad: ”Unul dintre cele mai mici prețuri din țară!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 09 octombrie 2020, ora 19:36,
francisc neuman
francisc neuman

Primăria Arad și Consiliul Local Municipal au luat o nouă decizie în privința ”bijuteriei” din Arad.

Inițial, formației pregătite de Laszlo Balint i se cerea o chirie 13.500 lei pentru un singur meci în Liga 1. La un simplu calcul, arădenii erau nevoiți să plătească 400.000 de euro pe sezon pentru a evolua pe arena ”Francisc Neuman”.

Totuși, în urma nemulțumirilor apărute, Marius Sfârâilă, consilier PNL, a venit cu un amendament prin care costurile se reduc considerabil, anunță ProSport.

SURSA FOTO: ProSport

”Am avut pe ordinea de zi proeictul cu stabilirea tarifelor pentru Stadionul Municipal al Aradului. Ne-am pus de acord cu conducerea clubului UTA și nu a fost nicio problemă, doar unele mici interpretări a fundamentării. S-a văzut că este unul dintre cele mai mici prețuri din țară comparativ cu alte stadioane și nu doar comparând cu stadioane mai mari, cum ar fi cel de la Cluj, unde tarful este de 9000 de euro, față de cei 2700 de euro cât iese la noi media, ci și față de cel de cel de la Târgu Jiu sau Ploiești, care sunt de dimensiunile Aradului.

Citește și EXCLUSIV | Un nume mare al fotbalului românesc le ia apărarea fundașilor lui Rădoi: “Mereu se caută țapi ispășitori”

Mă bucur că s-a lămurit și acest subiect și am subliniat și faptul finanțării. De-a lungul timpului într-un an de zile s-a primit între 250.000 de euro și 1,5 miioane de euro pe an. În acest an, în prima parte a anului UTA a primit 600.000 de euro și depunem eforturi ca și în această toamnă, respectând cadrul legal și funcție de încasările bugetare, pentru ca este un an dificil și arădenii suportă multe cheltuieli, să finanțăm în continuare și UTA și echipa de baschet. Și să nu uitam că fotbalul a fost singura ramură sportivă din Arad care în acest an a beneficiat de fonduri de la Primărie”, a spus primarul Aradului, Călin Bibarț, potrivit sursei citate.

  • Arena ”Francisc Neuman” are o capacitate de 12.000 de locuri și a costat aproximativ 14 milioane de euro
  • “Bătrâna Doamnă” a revenit în Liga 1 dupa 12 ani, chiar în anul în care noul stadion avea să fie inaugurat

Citește și Prunea pune tunurile pe Burleanu: ”Ne-a mințit! Trebuie să plece, să-și dea demisia!”

liga 1uta aradstadionrealitatea