S-a aflat numele jucătorilor de la CFR Cluj, depistați pozitiv cu noul coronavirus! Unul dintre ei ratează grupele de la EURO 2021

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 13 martie 2021, ora 11:09,
CFR Cluj
CFR Cluj

Valentin Costache, Gabriel Debeljuh și Mario Rondon au fost depistați cu COVID-19. Astfel, cei trei vor absenta de la meciurile pe care CFR Cluj le va disputa cu Poli Iași și FCSB.

Cinci jucători din cadrul lotului campioanei și o parte dintre membrii staff-ului tehnic au acuzat simptome specifice COVID-19 în ultime zile. La ultima testare, Valentin Costache, Gabriel Debeljuh și Mario Rondon au fost testați pozitiv, potrivit digisport.ro.

Rondon, Debeljuh și Costache vor rata cel puțin următoarele două meciuri ale lui CFR Cluj din Liga 1: cele cu Poli Iași (14 martie) și FCSB (19 martie).

În plus, Valentin Costache va rata grupele de la EURO 2021. Valentin Costache a înscris golul decisiv din partida cu Danemarca (1-1), din ultimul meci al preliminariilor.

Euro U21 este programat în perioada martie – iunie 2021, în două faze în Ungaria și Slovenia. 16 echipe vor fi împărțite în 4 grupe. Faza grupelor este programată în perioada 24 – 31 martie, iar sferturile de finală, semifinalele și finala vor avea loc în perioada 31 mai – 6 iunie.

Citește și EXCLUSIV | CE Under 21 sau preliminariile Mondialului 2022, pentru jucătorii eligibili în ambele naționale: „Situația e clară”

 

under 21romaniarealitateafotbalfr clujcampionatul europeanfcsb