S-a aflat! Echipele care l-au ofertat pe Hagi în ultimele 7 luni: „Răspunsul a fost același din partea lui”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 01 martie 2021, ora 18:06,
Gică Hagi
Gică Hagi

Gică Hagi este liber de contract de mai bine de jumătate de an, după ce a renunțat la banca tehnică a Viitorului. 

„Regele” a tot fost curtat în acest timp pentru a începe o nouă aventură. Cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor a refuzat însă toate propunerile venite pe adresa sa. Motivul l-a explicat Cristian Bivolaru, directorul general al constănțenilor.

„Au fost discuții vara trecută, au apărut variante şi după începerea noului sezon. Unele erau interesante. Era vorba despre ŢSKA Sofia. A mai fost o ofertă din Rusia și una din Turcia, din prima ligă. Răspunsul pentru toate a fost același «Gică Hagi evită să preia o echipă în desfășurarea campionatului».

Dorește un proiect pe termen lung, care să-l motiveze, un club care să aibă posibilitățile sportive şi materiale de a fi competitiv la nivel european, nu doar pe plan intern. Nu mai vrea să repete greșelile din trecut. Vrea să ştie exact pe ce merge, să răspundă pentru jucătorii pe care-i alege”, a mărturisit oficialul clubului de la malul mării pentru Look Sport. 

Hagi a stat aproape 6 ani pe banca Viitorului din toamna lui 2014 până în vara anului trecut. Ultima experiență externă ca antrenor pentru patronul fostei campioane a României a fost cea de la Galatasaray, din urmă cu 10 ani. Atunci, Hagi revenea la echipa Cim Bom pe care o mai pregătise la mijlocul anilor 2000. În afara echipei pe care a dus-o la câștigarea Cupei UEFA din postura de jucător, „Regele”, a mai pregătit-o tot în Turcia, pe Bursaspor.

CITEȘTE ȘI –>> Rapidiștii, în ipostaze de senzație de 1 martie! Locul special în care au ales să împartă flori pentru doamne și domnișoare

 

oferte refuzateturciahagirealitateaantrenorCristian Bivolarurusia