S-a aflat care este motivarea eliberării lui Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 27 mai 2020, ora 18:29,
Cristi Borcea
Cristi Borcea

Tribunalul Ilfov a publicat motivarea pentru eliberarea condiționată a lui Cristi Borcea, fost acționar și președinte executiv la Dinamo. În 2019, Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare într-un dosar privind retrocedări ilegale.

Potrivit instanței, Cristian Borcea nu a avut abateri disciplinare în detenție și a participat la peste 150 de activități educative, religioase și artistice.

Cristi Borcea a muncit în toate penitenciarele prin care a trecut: Slobozia, Poarta Albă, Valu lui Traian, Jilava. A prestat activități la centrala termică, la spălătorie sau la punctul de preluare a deținuților.

Omul de afaceri, în vârstă de 50 de ani, a fost eliberat condiționat în luna noiembrie a anului trecut.

cristi-borcea-dinamo

Petentul a arătat că nu figurează cu nicio sancţiune disciplinară, participând în total la peste 150 de activităţi socio-educative constând în concursuri tematice, cursuri, recenzii de cărţi”, arată motivarea instanţei, potrivit Mediafax.

Cristi Borcea a fost condamnat pe 8 februarie 2019 la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Instanța a contopit pedeapsa cu cea din Dosarul Transferurilor. Rezultatul a fost 7 ani și 6 luni de închisoare.

CITEȘTE ȘI -> Anunț-bombă în Ștefan cel Mare! Cristi Borcea ajută cu bani Dinamo! “Este o mare onoare”

CITEȘTE ȘI -> Răzvan Lucescu, cel mai nou membru de elită în programul DDB: ”Sângele apă nu se face!”

cristi borceatribunalborceadinamoeliberareinchisoare