Rus își pune cenușă în cap. Ce spune despre viitorul său după ce l-a lăsat inconștient pe Mihăilă

laurentiu rus
Laurențiu Rus a declarat că regretă lovitura cumplită care putea să-l coste viața pe tânărul Valentin Mihăilă și așteaptă decizia clubului Poli Iași cu privire la viitorul său la echipă.
Laurențiu Rus l-a lovit în gât pe tânărul Valentin Mihăilă, la meciul Poli Iași - CS U Craiova (0-3). Fotbalistul de 18 ani al Craiovei s-a prăbușit inconștient pe gazon. Intervenția echipajului medical a fost salutară, iar jucătorul a fost transportat la spital în stare bună.
Cei de la Craiova au declarat că puștiul a avut noroc. Brațul lui Rus l-a atins întâi în bărbie, apoi în gât, iar forța loviturii intenționate a fost, astfel, atenuată.
Acum, agresorul își pune cenușă în cap. Acesta a povestit ce s-a întâmplat după incident și spune că s-a speriat și că regretă incidentul.
”Într-adevăr, am vrut să îl opresc pe Valentin din a urca cu mingea spre poarta noastră. În schimb, intensitatea atacului, duritatea, modul, locul loviturii, nu cred că poate cineva să își imagineze că mi-am dorit așa ceva. Pe această cale, vreau să îmi cer scuze încă o dată lui. Am încercat să fiu aproape de el, de părinții lui și toți apropiații pentru că a fost un șoc, o sperietură groaznică, nimănui nu-i doresc să treacă prin asemenea momente.
Chiar dacă am dorit să fac fault, nu am dorit să se ajungă așa departe, la asemenea intensitate și regret cu adevărat. Am vorbit cu el, era OK băiatul când am ajuns, era speriat într-adevăr, dar mă bucur că se simte bine. Am vorbit cu el și zilele acestea. Sper să treacă cât mai repede, să fie puternic și să aibă evoluții cât mai bune în continuare în carieră, pentru că este un tânăr foarte talentat și merită acest lucru.
Vreau să le transmit tuturor jurnaliștilor și oamenilor din sport care m-au sunat și care doreau să intre în contact cu mine, cred că cel mai bun mod de a comunica cu presa a fost în termeni oficiali, la panou, într-o miniconferință alături de Flavius. În momentul ăsta îmi este greu să mă mai gândesc la fotbal, la cum mai pot eu ajuta echipa și am avut o discuție cu Flavius în care i-am spus că nu mai văd lucruri benefice în relația mea cu Poli Iași. O să fie o discuție la nivelul conducerii și o să mă anunțe rezultatul.
VEZI AICI VIDEO CU FAULTUL CRIMINAL ASUPRA LUI MIHĂILĂ
O să vedem ce decizie ia Comitetul Executiv de la Poli Iași și, dacă mi se va mai acorda o șansă sau dacă voi mai juca, voi face totul cât mai bine și la cel mai înalt nivel, la un nivel la care am fost și sper ca acest fel de incidente să nu se mai repete, pentru că nu își au locul pe terenul de fotbal și cred că nu își mai au rostul cuvintele atunci când vezi un copil căzut inconștient pe teren”, a declarat Laurențiu Rus, potrivit Telekom Sport.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























