Rugămintea lui Dică pentru Becali: „Mi-a promis că se va abţine!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 16 noiembrie 2018, ora 16:12,
Nicolae Dică
Nicolae Dică

Nicolae Dică a descris felul în care funcţionează relaţia cu finanţatorul Gigi Becali. Criticat de mulţi pentru faptul că acceptă intervenţiile patronului în deciziile tehnice legate de echipă, Dică a dezvăluit cum stau lucrurile la FCSB.

Antrenorul vicecampioanei a evitat să comenteze posibilitatea de a pleca după momentele în care finanţatorul şi-a asumat, pe faţă, implicarea la echipă.

Dacă m-am gândit să renunţ o ştiu doar eu. Am avut foarte multe discuţii, eu îi transmit ori patronului, ori lui Meme (n.r. directorului sportiv Mihai Stoica), le spun ce doresc să fac, echipa pe care o doresc să o introduc. Dacă eu îi spun cu două zile înainte echipa şi el (n.r. Gigi Becali) vine apoi şi spune echipa la TV… Am discutat, a spus că încearcă să se abţină” – a spus Dică la Digi Sport.

Dică susţine că există şi momente în care el are ultimul cuvânt în alcătuirea echipei.

Eu îi spun patronului cu cine vreau să joc. Au fost momente în care m-a specificat că ar fi indicat să joace un anumit jucător, nu cel despre care am spus eu. I-am spus de ce trebuie să joace ăla, pentru calitățile pe care le are jucătorul respectiv, în relație cu adversarul pe care urmează să îl întâlnim„”Eu îi spun patronului cu cine vreau să joc. Au fost momente în care m-a specificat că ar fi indicat să joace un anumit jucător, nu cel despre care am spus eu. I-am spus de ce trebuie să joace ăla, pentru calitățile pe care le are jucătorul respectiv, în relație cu adversarul pe care urmează să îl întâlnim

În acest moment, FCSB ocupă locul al doilea în clasamentul Ligii 1. După 15 etape, roş-albaştrii sunt la două puncte în urma liderului CFR Cluj.

Nicolae Dică şi-a început cariera de antrenor în 2015, ca secund al lui Mirel Rădoi la Steaua. A urmat o perioadă petrecută la FC Argeş, echipă alături de care a obţinut promovarea în Liga a II-a. Din 2017, Dică este antrenorul lui FCSB, echipă cu care nu a reuşit să câştige niciun trofeu în primul sezon. 

patronbecalinicolae dicăfcsbantrenor