Se rupe lanțul de iubire? Rotaru îl înțeapă pe Marius Șumudică: „Am văzut că sunt câțiva care se ‘alintă’”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 13 ianuarie 2020, ora 19:29,
MIHAI ROTARU
MIHAI ROTARU

Mihai Rotaru a anunțat printr-un comunicat de presă numele noului antrenor principal de pe banca Universității Craiova. Patronul oltenilor a ales să meargă pe mâna lui Corneliu Papură.

Rotaru s-a folosit de această ocazie pentru a trimite și câteva săgeți spre Marius Șumudică, după ce tehnicianul român a vorbit în mai multe rânduri despre situația de la echipa din Oltenia.

”Știința nu negociază cu antrenori prin intermediul presei. Am văzut că sunt câțiva care se „alintă” dând comunicate sau emițând păreri despre ce trebuie sau ce nu trebuie să facă Universitatea Craiova, dacă să băgăm sau să nu băgăm mâna în buzunar. Credem că asta nu le face cinste și, cu tot respectul, este mult mai bine ca și pe viitor fiecare să ne vedem de drumul nostru. Fără să însemne că nu le apreciem munca pe care o depun la cluburile la care-și desfășoară activitatea”, se arată în comunicatul emis de Mihai Rotaru.

sumudica

Corneliu Papură revine ca principal pe banca Universității Craiovei, după o pauză de patru luni de zile cât echipa a fost condusă de Victor Pițurcă. Înainte de venirea lui „Piți” tot Papură era antrenor principal.

Citește și ♦ VIDEO | Halep pregătește debutul la Adelaide! „Sunt puțin stresată. Am așteptări mari”

mihai rotarucorneliu papuramarius șumudică