VIDEO | România a spulberat-o pe Macedonia de Nord, în campania de calificare pentru Campionatul Mondial de handbal feminin

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 17 aprilie 2021, ora 19:36,
Cristina Neagu
Cristina Neagu

Naţionala feminină de handbal a României a învins reprezentativa Macedoniei de Nord cu 33-22. Meciul s-a disputat sâmbătă în Sala Dinamo din Bucureşti, în prima manşă a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2021.

Începutul partidei a fost echilibrat. Tricolorele s-au desprins pe tabelă de la 5-4 la 12-4. La pauză, jucătoarele pregătite de Adi Vasile conduceau cu 15-11. Nord-macedonencele s-au apropiat în repriza secundă la trei goluri. România a revenit la controlul jocului şi diferența s-a mărit de pe tabelă s-a mărit, ajungând la 10 goluri: 29-19. Scorul final a fost 33-22 pentru România.

Principalele marcatoare ale meciului au fost Neagu 11 goluri, pentru România, respectiv Ristovska 8, pentru Macedonia de Nord. Returul este programat la Skopje, pe 21 aprilie.

Campionatul Mondial din Spania este programat în perioada 1-19 decembrie. La competiție vor participa 32 de echipe. România nu a ratat nicio participare la Campionatul Mondial.

La precedenta ediţie a Mondialului, în 2019, România a încheiat pe locul 12 în Japonia.

Citește și VIDEO | Adi Vasile, înainte de “dubla” cu Macedonia de Nord: “Începem lupta pentru viitorul nostru!”

macedonia de nordhandbalrealitatearomaniacupa mondiala