Românul care i-a cucerit pe fanii echipei sale în 2021: „A devenit esențial, va fi arma suplimentară pe final de sezon”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 02 mai 2021, ora 14:27,
marin
marin

Cagliari a ieșit etapa trecută din zona retrogradării după victoria cu Roma și speră că va putea evita ultimele trei locuri ale clasamentului care trimit în Serie B.

La ascensiunea din ultima vreme a contribuit și Răzvan Marin, ale cărui evoluții sunt tot mai apreciate de suporterii sarzilor.

„Românul devenise emblema unui management defectuos pe piața transferurilor, dar cu implicarea antrenorului Semplici a devenit esențial. Văzând ce a făcut în utima vreme, este firesc să ne întrebăm cum a fost posibil să-i înțelegem greșit rolul atât de mult timp.

Răzvan Marin va fi fără îndoială cea mai mare absență împotriva lui Napoli, dar pentru cele două finale cu Benevento și Fiorentina ar putea fi arma suplimentară a unui Cagliari care încă mai speră la salvare. Răzvan Marin a devenit echilibrul de la centrul terenului. Românul a reușit în sfârșit să fie acel mijlocaș box to box”, au fost considerațiile fanilor pe portalul Calcio Casteddu. 

Cagliari visează să se și îmbogățească de pe urma mijlocașului de 24 de ani. Speră să obțină 15 milioane de euro în cazul uni transfer al său.

„Marin caută poarta de la distanță și acceptă și incursiunile, dar este întotdeauna gata să își protejeze colegii, dublând în faza de acoperire. Inima și plămânii unui jucător foarte criticat în prima sa parte la echipă au ieșit la iveală, în cel mai disperat moment al sezonului. Acest lucru înseamnă caracter”, au mai comentat suporterii echipei lui Răzvan Marin.

CITEȘTE ȘI –>> Argumentele pentru care o mare forță a Europei îl va transfera pe Ianis Hagi! Clubul care vrea să aibă prim-planul la negocieri

aprecierirealitatearazvan marincagliarifani