Roberto Martinez: „Am avut mentalitatea potrivită. Sunt cel mai mândru om de pe planetă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 07 iulie 2018, ora 10:42,
Belgium-Roberto Martinez
Belgium-Roberto Martinez

Naționala Belgiei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale din Rusia, după victoria împotriva reprezentativei Braziliei, scor 2-1. Este doar pentru a doua oară în istoria Belgiei când ajunge în această fază a competiției.

Selecționerul Roberto Martinez s-a declarat „cel mai mândru om de pe planetă” și a lăudat mentalitatea jucătorilor săi, care au uitat de faptul că au evoluat împotriva celei mai titrate echipe naționale din istoria Cupei Mondiale (cinci trofee pentru Brazilia).

Tehnicianul spaniol a surprins prin titularizarea lui Marouane Fellaini și a lui Nacer Chadli împotriva Braziliei, doi mijlocași care au adus un plus de forță. Astfel, playmaker-ul Kevin De Bruyne a avut o libertate mai mare de acțiune și a apărut surprinzător printre fundașii brazilieni, reușind să marcheze în minutul 31.

Împotriva Braziliei, se formează o barieră psihologică – acele tricouri galbene, cele cinci titluri mondiale și întreaga atmosferă din jurul lor. Așa că a trebuit să dăm dovadă de curaj din toate punctele de vedere, mai ales tactic. A fost un mare risc pe care mi l-am asumat, am schimbat anumite aspecte și aveam nevoie ca jucătorii să creadă în șansa lor. Victoria de azi e despre mentalitatea potrivită, sunt cel mai mândru om de pe planetă. Le-am încredințat jucătorilor o misiune tactică foarte grea, iar modul în care au reușit să o aplice până în ultima secundă a fost incredibil„, a declarat Martinez după meci, potrivit Reuters.

Belgia are o serie de 23 de meciuri fără înfrângere (18 victorii și 5 remize). Ultimul eșec datează din 1 septembrie 2016, 0-2 cu Spania, într-un meci amical.

În semifinalele Cupei Mondiale din Rusia, Belgia va juca împotriva Franței, marți, 10 iulie, la Sankt Petersburg.

Din punctul meu de vedere, Brazilia este cea mai bună echipă din turneu și fără îndoială cea mai periculoasă din punct de vedere ofensiv. A trebuit să ne apărăm bine timp de 90 de minute și cred că prestația noastră a meritat calificarea. Vom înfrunta echipa extraordinară a Franței, dar nu cred că poți aștepta un adversar slab într-o semifinală de Cupă Mondială. Pornim pe picior de egalitate și vom face totul pentru a câștiga„, a mai spus Roberto Martinez.

sferturiselectionerroberto martinezcupa mondialabraziliabelgia