Ricardo Grigore, luat la rost de PCH: ,,Te-ai gândit că banii de dedicaţii erau daţi de un copil din alocaţie?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 10 aprilie 2021, ora 13:51,
RICARDO GRIGORE
RICARDO GRIGORE

Cu Ricardo Grigore în teren, Dinamo a pierdut ruşions pe teren propriu meciul contra celor de la Academica Clinceni, scor 1-3.

Înainte de meciul dezastruos din Ştefan cel Mare, Ricardo Grigore a dat petrecere de ziua sa, unde a invitat mai mulţi colegi de la Dinamo, cu care au petrecut împreună cu lăutarii.

După meciul de aseară, fanii lui Dinamo au postat un mesaj în care îl critică pe fotbalistul care tocmai a împlinit 22 de ani. Aceştia îi atrag atenţia lui Grigore pentru faptul că a aruncat cu banii pe dedicaţii, având în vedere că suporterii se chinuiesc din greu să strângă banii de salarii penntru jucătorii lui Dinamo.

Din versurile manelelor nu vei învăța niciodată să te înalți.

Nu vei învăța să speri,

Nu vei învăța să fii deasupra mizeriei, corupției, minciunii,

Nu vei învață că lucrurile care contează cu adevărat sunt sus,

Nu vei învăța să dai banii pe-o carte.

Vei învăța doar să arunci cu bancnote pe jos, să-i lipești pe frunte, să dai muzica mai tare și mintea mai încet.

Vei învăța să alergi după tot ce e trecător și de prost gust.

Vei învăța că n-ai nevoie să înveți.

Acolo sunt oameni care râd cu tine, te filmează și apoi vând filmarea (…). Ce poți să înveți într-o astfel de companie?!

pch-doar-dinamo-bucurești-ddb

Te-ai gândit măcar o clipă că banii ăia de dedicație erau banii dați de un copil din alocație? Sau erau banii unei femei care a renunțat la tratamentul pentru ochi, pentru a-i ajuta, cu puținul ei, pe jucătorii lui Dinamo?

Ai spus că e viața ta personală și nu dai socoteală nimănui. Bine. Nu ești obligat să asculți ce ți-am scris aici. Nici tu, nici vreun alt coleg de-ai tăi. Dar gândește-te că cei care ți-o spun sunt oameni care chiar țin la tine, care cred în potențialul tău, cărora le pasă de viitorul tău.

Ai împlinit 22 de ani. În urmă cu 13 ani, un jucător crescut de Dinamo, la fel ca tine, a plecat la Lazio (n.r. Ştefan Radu, care a devenit liderul meciurilor pentru Lazio). Zilele trecute, în timp ce ție îți cânta „Babanu”, lui îi cânta toată Cetatea Eternă a Romei. 

Pentru că atunci când era tânăr a privit în sus și și-a pus ținte înalte.”, au scris cei din PCH pe Facebook.

După rezultatul dezamăgitor cu Clinceni, Dinamo a terminat sezonul regulat din Liga 1 pe locul 14, cu 27 de puncte acumulate din 30 de jocuri disputate.

Citeşte şi Florin Prunea, discurs dur după umilinţa lui Dinamo cu Clinceni, 1-3: ,,Totul a scăpat de sub control! Chiar să fii atât de inconştient?”

pchrealitateadinamoricardo grigoreliga 1