REVOLTĂTOR! Ucigașul lui Marian Cozma, eliberat pentru bună purtare! Tatăl handbalistului a făcut infarct

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 25 iulie 2018, ora 14:31,
Marian_Cozma_03
Marian_Cozma_03

Ivan Sztojka, cel care a declanșat scandalul în care a fost ucis Marian Cozma, a fost eliberat în secret, cu patru ani mai devreme, pentru bună purtare! Tatăl fostului handbalist e la al patrulea infarct și nu știa că asasinul a fost eliberat.

Ivan Sztjka a fost eliberat pe 19 iulie, iar, când a ajuns acasă, a dat petrecere!

„Vă rog să nu menționați numele meu, mă tem să nu am probleme. Sztojka a fost eliberat joia trecută, dar publicul larg nu a știut, totul a fost ținut secret. Imediat după eliberare, familia a dat petrecere. Și-a luat și un BMW nou. S-a dus la Budapesta, la Siófok, se simte bine”, a spus un martor , citat de borsonline.hu, potrivit Libertatea.

În pușcărie se află, în continuare Sándor Raffael, care a primit, finalmente, 18 ani, considerându-se că el a fost cel care a dat lovitura de moarte.

Sztojka a fost însă cel care a declanșat scandalul. În închisoare, a obținut o diplomă în psihologie.

În timp ce criminalii ies din pușcărie și dau petreceri, tatăl fostului handbalist nu-și mai revine.

Petre Cozma a făcut din nou infarct! 

Mă simt rău. Am făcut încă un infarct, al patrulea. Duminică am fost de urgență la spital’, a declarat, miercuri, pentru Libertatea, Petre Cozma.

Nu știu nimic, sunt surprins de ce aflu! L-au eliberat și pe ăsta, iar fiul meu putrezește în mormânt. El cred că era, de fapt, cel care l-a omorât pe Marian‘, a adăugat tatăl lui Marian.

‘O să vorbesc cu avocatul meu să văd ce-i de făcut. Oricum am deschis proces și la CEDO, merg până în pânzele albe cu ei’, a precizat Petre Cozma.

Marian Cozma a fost ucis în localul Patriota, din Veszprem, pe 8 februarie 2009, în urma unei altercații cu o bandă de rromi.

petre cozma infarctmarian cozmaucigas marian cozma eliberat