Revin spectatorii în Liga 1? Anunțul Direcției de Sănătate Publică

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 24 august 2020, ora 17:50,
stadion liga 1
stadion liga 1

Noul sezon al Ligii 1 ar putea să marcheze revenirea spectatorilor pe stadioane, dar într-un număr restrâns. Directorul DSP Arad, Horea Timiș, a anunțat că meciurile ar putea fi vizionate de aproximativ 500 de spectatori.

Din luna martie, de la debutul pandemiei de coronavirus, toate meciurile din România s-au disputat fără spectatori.

UTA Arad va inaugura noul stadion vineri, cu FC Voluntari, de la ora 21:00. Arena a costat 14 milioane de euro.

Oricând putem să revenim pe stadion, pentru că am avut o discuție și cred că activitățile economice și sociale trebuie să meargă înainte. Dacă va exista un meci pe stadion, acest meci trebuie făcut în condițiile legislației în vigoare, ca să păstrăm acea prevenție.

Toți suporterii trebuie să fie organizați în așa fel încât să se păstreze distanțarea socială, să poarte mască, să fie termometrizați, și să fie la cel puțin un metru distanță. Trebuie să mergem mai departe și chiar eu o să mă duc la meci și o să susțin UTA.

500 de persoane. După cum am spus, noi suntem de acord cu aceste evenimente și chiar le susținem. Chiar dacă legislația de la București este foarte restrictivă, dacă noi respectăm toate aceste măsuri, și Aradul este unul dintre cele mai civilizate județe din România, trebuie să merge înainte, să avem manifestări sportive și culturale. Dacă respectăm regulile, nu trebuie să avem probleme„, a spus Horea Timiș, șeful DSP Arad, pentru TV Arad.

Undă verde din partea DSP Arad

EXCLUSIVITATE | Conform directorului DSP Arad, Horea Timiş, 500 de spectatori vor avea dreptul să intre pe stadion la partidele UTA-ei din Liga 1, cu respectarea măsurilor sanitare şi de distanţare.https://tvarad.ro/news/unda-verde-din-partea-dsp-arad/3017

Publicată de TV Arad pe Luni, 24 august 2020

liga 1spectatoridirectia de sanatate publicauta araddsp