CFR Cluj· 1 min citire

Revenire surpriză la CFR! "Se întoarce să ia titlul!"

CFR campioana

CFR campioana

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 nov. 2018, 10:13

Gabi Balint a lansat o variantă surprinzătoare pentru viitorul imediat al campioanei CFR Cluj! Conducerea campioanei negociază revenirea în Gruia a lui Dan Petrescu.

Antrenorul care a câștigat titlul cu CFR la finalul sezonului trecut va deveni liber de contract. Echipa sa, Guizhou Zhicheng, este ca și retrogradată în China, iar ultima etapă a campionatului asiatic se va disputa pe 11 noiembrie. Cel mai probabil, negocierile cu Petrescu vor intra în linie dreaptă atunci când antrenorul își va încheia oficial socotelile cu chinezii.

"Sunt șanse mari ca Dan Petrescu să se întoarcă. Se discută întoarcerea lui acum. S-a discutat, pentru că el mai are puțin în China, termină contractul. Se întorc și cei dinainte, care au lucrat cu el. Se mai crede din nou într-o câștigare a titlului și o pătrundere în grupele Champions League", a spus Balint, la Digi Sport.

Bogdan Mara, unul dintre colaboratorii lui Petrescu în sezonul trecut, a revenit deja în conducerea campioanei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj