Rednic vrea să repatrieze un „stelist pursânge”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 07 decembrie 2018, ora 13:52,
mihai-radut
mihai-radut

Mircea Rednic continuă să caute soluţii pentru a întări lotul lui Dinamo. Pe lista antrenorului nu sunt numai jucători străini. Unul dintre fotbaliştii doriţi de antrenor a jucat timp de doi ani la rivala Steaua.

În vârstă de 28 de ani, Mihai Răduţ este legitimat în Polonia, la Lech Poznan, şi are un contract valabil până în vara lui 2020. Rednic a încercat să îl transfere la Dinamo şi în 2016, însă nu a reuşit să efectueze mutarea.

În 2010, Steaua l-a transferat pe Răduţ de la Internaţional Curtea de Argeş pentru un milion de euro. Mijlocaşul a evoluat timp de doi ani în Ghencea, apoi a fost împrumutat la Pandurii, echipă care l-a transferat definitiv în 2014. În 2016, Răduţ a plecat în Emiratele Arabe Unite, la Hatta, iar la începutul lui 2017 a ajuns în Polonia, la Lech Poznan.

„Sunt un stelist pursânge şi dacă ar fi să îmi aleg un meci în care să marchez, mi-aş dori să îi dau gol lui Dinamo” – declara Răduţ pe vremea în care evolua pentru actuala FCSB. Mijlocaşul şi-a îndeplinit dorinţa, însă în tricoul celor de la Pandurii.

Pentru a semna cu Dinamo, Răduţ trebuie să îşi rezilieze contractul cu polonezii. La Poznan a evoluat doar în 8 meciuri de campionat în actualul sezon.

stelistlech poznanmihai radutdinamomircea rednictransfer