Rednic îi spune adio lui Dinamo: „Nu vreau să fiu luat la mișto!” Mesaj pentru Negoiță

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 19 iunie 2019, ora 17:06,
Rednic Negoita
Rednic Negoita

Mircea Rednic a luat o decizie radicală după ce Ionuț Negoiță i-a transmis că poate deveni patronul lui Dinamo.

Antrenorul de 57 de ani a subliniat că a ajutat mult clubul, iar Negoiță nu l-a tratat așa cum ar fi vrut.

“Pentru moment, au luat antrenor, manager, au reziliat cu toţi jucătorii, azi l-au chemat pe Papazoglou să plece şi el. Înseamnă că merg pe proiectul lor. Nu vreau să vorbesc de rău pe nimeni şi pe altul, dar ca să fiu făcut proprietar, la cât rău mi-a făcut, este exclus. Să stea cu 40% şi eu cu 51%, eu să plătesc datoriile şi să o iau de la capăt, să aduc jucători, să lucrez cu un alt antrenor. Eu am spus clar, vreau să mai antrenez până la 60 de ani.

Am dat prime, am împrumutat clubul, am adus bani de la mine, jucătorii nu mai sunt platiţi de două luni, înseamnă că nu sunt apreciat şi nu vreau să fiu luat la mişto. Deci nici ca antrenor, nici ca proprietar, nu vin. Au reziliat cu toţi jucătorii, am construit ceva şi acum au dărâmat tot. Nu accept să fiu bătaie de joc. Papazoglou a dat goluri cât Popa, Subotic şi alţii adunat, deşi a venit nepregătit. O să îşi găsească echipă. Am construit o echipă în iarnă pentru că situaţia o cerea şi am avut 12 victorii. Sunt alături de voi, sufăr pentru voi, dar nu vreau să fiu luat la mișto”, a spus Mircea Rednic, pentru Radio Dinamo 1948.

Cu Rednic pe bancă, Dinamo a terminat pe locul 9 în Liga 1, o contraperformanță istorică pentru bucureșteni.

Rednic NegoitaDinamo Negoitadinamo rednicdinamomircea rednic