Rednic cere bani pentru performanță la Dinamo. „Venim fiecare cu câte 200.000 de euro”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 23 ianuarie 2019, ora 11:36,
Mircea Rednic
Mircea Rednic

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că ar avea nevoie de 7-8 milioane de euro pentru a face o echipă de titlu în Ștefan cel Mare. Rednic nu a renunțat la ideea de a deveni acționar și susține că niciun investitor nu a pierdut bani la Dinamo.

‘Puriul’ antrenează fără salariu și a sprijinit clubul din punct de vedere financiar.

Am renunțat definitiv la bani. Dacă am zis că vin să ajut… Asta înseamnă ajutor! Sigur, când Dinamo va merge bine, o să câștig și eu niște bani. Până atunci, a fost nevoie de sacrificii și dacă tot m-am implicat, am zis să dau eu tonul. Suferim împreună, m-am oferit să împrumut clubul când am auzit că era nevoie de bani.

Haideți să discutăm dacă vrem să ajutăm Dinamo! Eu sunt deschis, îi aștept pe dinamoviștii vechi ca scouteri, să-mi prezinte jucători. Sau să împrumute și ei clubul. Haideți, venim fiecare cu câte 200.000 de euro și strângem 1.200.000 de euro! Eu le garantez că nu-și pierd banii! Așa cum alții dinainte au obținut performanțe și și-au recuperat banii, ba chiar au câștigat.

Dacă fac comparație cu ce e la CFR și la Steaua, mi-ar trebui vreo 7-8 milioane de euro. Cu banii ăștia aș fi campion în România. Totuși, nu știu dacă echipa ar face față și în Europa. Vedeți și voi că trecem din ce în ce mai greu de preliminarii„, a spus Rednic pentru Gazeta Sporturilor.

Mircea Rednic (56 de ani) a venit la Dinamo în octombrie 2018 și încearcă să ducă echipa în zona play-off-ului. După 21 de etape, ‘câinii roșii’ ocupă locul 11 în clasamentul Ligii 1.

ionuț negoițăliga 1actionarbanidinamomircea rednicrednicantrenorperformanta