Rednic a început curățenia în „Groapă”! Primul jucător care pleacă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 25 octombrie 2018, ora 17:15,

Primul jucător dintre cei puși pe lista neagră a plecat deja de la Dinamo. Mircea Rednic a renunțat la Danijel Subotic. 

Anunțul a fost făcut de președintele clubului Dinamo, Alexandru David.

„Subotic a dorit încetarea raporturilor contractuale, lucru pe care l-am şi făcut în cursul zilei de astăzi. A fost o decizie luată de comun acord. Ne-am strâns mâna şi ne-am dorit succes. A fost foarte fair-play. Vom face tot ce putem pentru a ajuta banca tehnică pentru a-şi realiza obiectivul”, a spus David la TV Digi Sport.

Elvețianul era legitimat la Dinamo de numai o lună și jumătate.

Pe lista neagră a lui Rednic se mai află patru jucători străini, Penedo, Teddy Mezague, Georgios Katsikas, Tomislav Gomelt, dar și românii Mihai Popescu, Vlad Olteanu, Sergiu Popovici și Mircea Axente.

mircea rednicdinamoDanijel Subotic