VIDEO | Real Madrid, pas greşit cu Sevilla! Fază incredibilă, cu sistemul VAR protagonist

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 10 mai 2021, ora 11:55,

Real Madrid a rămas la două puncte în urma liderului Atletico Madrid după remiza de pe teren propriu, 2-2 cu Sevilla. Faza decisivă a meciului a avut în primplan o decizie luată cu ajutorul sitemului VAR.

Real Madrid putea avea titlul în mână cu trei etape înainte de final. Madrilenii acuză însă arbitrajul după ce au ratat victoria în meciul cu Sevilla. Benzema a obţinut penalty la scorul de 1-1, însă sistemul VAR a întors meciul la o fază precedentă, iar arbitrul a dictat penalty pentru oaspeţi. S-a terminat 2-2, iar Zidane le-a cerut explicaţii arbitrilor pentru henţul care în situaţii similare a fost ignorat.

 

„Nu înţeleg de ce, dacă este henţ la Militao nu este henţ şi la Sevilla mai devreme în joc, nu sunt convins de ceea ce mi s-a spus, dar trebuie să acceptăm, arbitrul ia deciziile, eu nu comentez niciodată, dar astăzi sunt puţin nervos din cauza deciziei fiindcă trebuie să îmi explice regula henţului!” – a declarat Zidane la final.

„O fază întâmplătoare, nu am văzut. Dacă arbitrul a dat penalty, poate a fost, el a văzut aşa, dar nu pot decât să spun că a fost ghinion şi asta este. Am făcut totul pentru a câştiga meciul, este păcat că nu am reuşit, dar suntem în viaţă şi ne vom lupta până la final” – a anunţat Luka Modric după 2-2 cu Sevilla.

Real se poate considera şi norocoasă. O deviere a lui Eden Hazard a adus egalarea în minutul 94!

După 2-2 cu Sevilla, Real Madrid aşteaptă un pas greşit al liderului Atletico. Echipa lui Simeone are două puncte avantaj faţă de Barcelona şi Real cu trei etape înainte de final. Real este avantajată la rezultatele directe, astfel că o remiză a liderului ar fi suficientă pentru ca oamenii lui Zidane să urce pe primul loc. Totul cu condiţia ca albii să câştige toate cele trei meciuri rămase de disputat.

În următoarea etapă, Real joacă în deplasre la Granada, joi de la ora 23:00. Barcelona are meci în deplasare cu Levante marţi, iar Atletico joacă acasă cu Real Sociedad miercuri. 

sevillareal madridzidaneclasamentVARla ligapenaltylupta pentru titlu