Fotbal Intern· 2 min citire

Reacție dură după amânarea meciului Astra - Dinamo! ,,Când e să te ia dracu', te ia din ușa bisericii''

fabbrini dinamo astra

fabbrini dinamo astra

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 31 oct. 2020, 13:57

După decizia amânării meciului dintre Astra și Dinamo, reacțiile oamenilor de fotbal nu au întârziat să apară.

Dumitru Dragomir este unul dintre oamenii avizați în fotbalul din România care a spus lucrurilor pe nume după ce partida de aseară nu s-a mai jucat. Partida a fost amânată din cauza focarului de Covid-19 de la Astra. Fostul președinte de la LPF spune că giurgiuvenii ar fi trebui să piardă meciul la masa verde și să primească astfel o lecție, ca data viitoare să fie mai prudenți în ceea ce privește infectarea cu noul virus.

,,Să piardă cu 3-0! Dacă n-au avut grijă să se ferească... Ia să vedem, se mai îmbolnavește vreunul după asta? Toată Europa a dat drumul la stadioane, sunt mii de oameni în tribune, când ies, ies buluc. Mergeți în piete să vedeti ce se întamplă. Oricât te-ai feri, când e să te ia dracu', te ia din ușa bisericii. Eu mă duc în fiecare sâmbătă sau duminică la piață, îmi pun masca, manuși, dar știu că nu mă ajută dacă tușește unul lângă mine... Deocamdată sunt bine'', a declarat Dumitru Dragomir pentru PRO X

Dumitru Dragomir

Fostul președinte de la Ligă crede că spectatorii ar trebui să fie lăsați pe stadion. Dacă în unele țări accesul le este permis, în România aceștia nu au primit încă acceptul.

,,Părerea mea e să se joace cu spectatori, să se fereasca lumea. Cred că s-ar feri cu toții. Uitați-vă ce se întâmplă în lume. Sunt restricții peste tot, dar este aproape imposibil să scăpăm. N-ați văzut la metrou sau în autobuze ce se întâmplă?

suporteri dinamo
Trebuie să purtăm masca și să ne ferim că n-avem încotro. Deși cred că oricât ne-am feri, tot o să trecem prin minunea asta cu toții. De doctori trebuie să avem grijă. Ei să nu se îmbolnăvească pentru că dacă se îmbolnăvesc doctorii, e nenorocire!", a mai punctat Dragomir.

Meciul dintre Astra și Dinamo a fost reprogramat pentru data de 14 noiembrie, la o oră care urmează a fi anunțată.

Citește și Reveniri de titlu la FCSB! ,,Perla” lui Becali se întoarce pe teren

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News