Reacția unui fost mare jucător al Craiovei după gestul făcut de Dan Petrescu: „Ar trebui împușcați!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 01 august 2020, ora 12:47,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Decizia lui Dan Petrescu de a-l schimba pe unul dintre fotbaliștii U21 după doar 8 minute în partida cu FCSB a generat un comentariu acid din partea lui Aurică Țicleanu. 

Iar recordul pentru o modificare în acest sezon îi aparține tot tehnicianului lui CFR Cluj care la partida cu Gaz Metan s-a „debarasat” de Fica după 24 de secunde din meci!

„Din păcate e vorba de cluburi consacrate. Nu aș vrea ca aici să se interpreteze ca eu fiind oltean aș avea ceva contra celor de la Cluj. Dar aș pune o întrebare. Câte titluri a câștigat CFR în ultimii 10-15 ani? Și pune drepturile din televiziune, care dacă s-ar fi îndreptat către academia lor, nu ar mai fi scos acum jucători după 2 minute”, a declarat fosta glorie a oltenilor pentru PRO X. 

Pentru că 10% din 2 milioane cât câștigă ei pe merit, înseamnă 200 de mii de euro pentru un centru, dacă în 5 ani de zile nu îți dă un jucător pentru prima ligă ar trebui să îi împuști pe toți de la centru. Nu este mai bine să creștem jucătorii, că de aia am făcut o grămadă de competiții la Federație”, a completat Țicleanu. 

CITEȘTE ȘI –>> Amenințarea ultrașilor lui Dinamo Kiev după ce Lucescu a fost prezentat: “Nu va antrena în liniște!”

cfr clujaurel țicleanudan petrescuschimbari rapiderealitateacentru copii si juniori