Tenis· 2 min citire

Reacția Soranei Cîrstea, după ce a fost eliminată de la Australian Open: ,,Nu am reușit să câștig momentele importante''

Sorana Cirstea australian open 22

Sorana Cirstea australian open 22

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 feb. 2021, 08:28

Parcursul Soranei Cîrstea la Australian Open se oprește în turul al treilea, după ce a fost eliminată de cehoaica Marketa Vondrousova.

Tenismena din România a pierdut partida de la Melbourne în două seturi, scor 2-6, 4-6, după ce a făcut un număr prea mare de greșeli.

Sorana Cirstea Australian Open

Sursa Foto: Profi Media Images

Sorana Cîrstea a vorbit după ce a fost eliminată de la primul Grand Slam al anului 2021. Aceasta recunoaște că meciul a fost pierdut din cauza numărului mare de greșeli pe care le-a făcut, 38 la număr, dar vede și partea pozitivă din participarea la acest turneu.

,,Am început cam greu meciul, am făcut multe greșeli, am simțit că meciul a fost în mâna mea, dar nu am reușit să câștig momentele importante, aici s-a făcut diferența la 4-4 am avut câteva mingi pentru game, la 5-4 pentru ea am avut minge de break, cred că aici s-a jucat pentru că începusem deja să mă simt mai bine pe teren, dar nu am reușit să iau setul doi și acolo s-a terminat meciul.

sorana-carstea-australian-open-profimedia-0589977089 (1)

Sursa foto: Profi Media Images

Cred că joc mult mai bine, am progresat, sunt pe un drum ascendent, îmi pare rău că n-am reușit să-mi fructific șansele astăzi, însă clar a fost o călătorie pozitivă, de pe care pot să construiesc foarte mult.'', a declarat Sorana Cîrstea pentru Eurosport.

Pentru participarea la turneu până în această fază a competiției, Sorana Cîrstea va primi un premiu de 215.000 de dolari australieni și 130 de puncte în clasamentul WTA.

Tot vineri, Simona Halep, a doua favorită a turneului de la Melbourne, va juca de la ora 10:00 în compania rusoaicei Veronika Kudermetova.

Australian Open a început pe data de 8 februarie și se va încheia pe 21 februarie, după ce turneul a fost amânat de mai multe ori din cauza pandemiei de Coronavirus.

simona halep

Citește și VIDEO | Sorana Cîrstea se oprește în turul trei la Australian Open! Vondrousova a eliminat-o din turneu în două seturi

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News