Reacția lui Toni Petrea după egalul cu Craiova: „Ar fi o chestie de moral să încheiem pe primul loc!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 04 aprilie 2021, ora 23:21,
Sursa foto: Profimedia Images
Sursa foto: Profimedia Images

Antrenorul FCSB-ului, Toni Petrea, a oferit primele concluzii după duelul din această seară împotriva celor de la CSU Craiova!

FCSB nu a reușit să se impună în fața oltenilor și a ratat șansa de a se depărta de CFR Cluj în clasament. Bucureștenii au în acest moment cu patru puncte mai mult decât ardelenii și cu șapte mai mult decât CSU Craiova, adversara din această seară. În cazul unei victorii, elevii lui Toni Petrea se apropiau și mai mult de terminarea pe prima poziție la finalul sezonului regulat.

Tehnicianul bucureștenilor a vorbit după duelul din seara aceasta și a mărturisit că se aștepta de la Craiova să îi pună echipei sale atâtea probleme. Petrea consideră că oltenii au avut un plus de prospețime în rândul jucătorilor din primul 11, iar acest lucru a făcut ca FCSB-ul să aibă probleme pe durata partidei. Ulterior, antrenorul „roș-albaștrilor” a declarat că lupta pentru cucerirea Ligii 1 este una aprigă și toți adversarii din play-off vor putea pune probleme.

petrea

A fost o partidă disputată, așa cum am anticipat. Am întâlnit un adversar bun, periculos pe contraatac. Au fost situații de poartă de ambele părți. S-a observat un plus de prospețime la Craiova. Au depus un efort considerabil, au fost anumite greșeli, pe care le pun pe seama lipsei de prospețime. Andrei Vlad a apărat un penalty, ne-a ajutat să câștigăm un punct, dar și noi puteam marca pe final de joc și puteam câștiga, nu știu, însă, dacă era meritat.

Citește și FOTO | FCSB și Craiova s-au încurcat reciproc! “Roș-albaștrii”, pas greșit înainte de play-off

Am făcut trei schimbări la pauză pentru că am observat lipsa de prospețime. Cei care au intrat au făcut pregătirea cu noi și am considerat că vor aduce un plus de prospețime. Nu cred că a făcut un meci rău Andrei Miron, nu pot spune că sunt nemulțumit de evoluția lui. Sunt meciuri în care nu reușești să ajungi la poarta adversă pe cât ți-ai dori, dar asta e și din cauza adversarului, care a închis foarte bine culoarele.

Pe mine mă preocupă jocul echipei, rezultatul, mai puțin ce poziție vom ocupa la finalul sezonului regular. Dar ar fi o chestie de moral să încheiem pe primul loc. Mai avem un meci, la Sfântu Gheorghe, împotriva unei echipe bune, vom vedea ce va fi. E o luptă foarte strânsă la titlu. Sepsi, Botoșani, Clinceni vor pune probleme, pot apărea surprize, a spus Toni Petrea, după FCSB – CSU Craiova, 0-0.

Citește și Tănase, supărat după ce FCSB a fost alungată de pe Arena Națională: “Le mulțumim celor de la Primăria București!”

toni petreadeclaratiirealitatealiga 1etapa 29u craiovafcsb