Reacția lui Prunea după apariția primelor cazuri de infectare cu coronavirus la FCSB: „Era clar…”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 15 septembrie 2020, ora 12:26,
FLORIN PRUNEA
FLORIN PRUNEA

Florin Prunea este convins să FCSB nu va avea de suferit de pe urma cazurilor de coronavirus apărute în sânul echipei, deoarece are în lot fotbaliști valoroși care pot face față unor astfel de situații.

Șapte persoane din cadrul clubului FCSB s-au infectat cu noul coronavirus. Printre aceștia se numără Toni Petrea (antrenor principal), Thomas Neubert (preparator fizic) și fotbalistul Andrei Miron.

„Era clar că și la noi vor apărea aceste probleme, se poate întâmpla oricui. Nu cred că o s-o afecteze foarte mult pe FCSB, pentru că FCSB are un lot cu valoare și poate să treacă peste acest lucru. E diferență mare de valoare”, a declarat Florin Prunea, la ProSport.

COVID-19 la FCSB! Roş-albaştrii, loviţi înainte de Europa League

„FCSB anunță că, în urma testării COVID-19 efectuate luni de către SYNLAB Romania, partener UEFA, înaintea partidei cu FK TSC Backa Topola, din preliminariile UEFA Europa League, au fost înregistrate 7 rezultate pozitive.

Este vorba despre jucătorul Andrei Miron și mai mulți membri ai staff-ului: Anton Petrea (Antrenor principal), Thomas Neubert (Preparator fizic), Horea Codorean (Preparator fizic), Sorin Cristof (Kinetoterapeut), Bogdan Stoica (Analist video) și Marius Ianuli (Team Manager).

Aceștia au fost izolați conform reglementărilor aflate în vigoare și nu prezintă simptome!”

Citește și • Replica lui Rădoi pentru Petrescu! „Bursucul” i-a criticat pe „tricolori” pentru bucuria excesivă din Liga Naţiunilor

realitatealiga 1florin pruneafcsbEuropa League