Reacția lui Dorinel Munteanu, după victoria cu Poli Iași: ”Este normal să fiu mulțumit!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat sâmbătă, 16 martie 2024, ora 19:58,
Dorinel Munteanu
Dorinel Munteanu

Echipa Oţelul Galaţi s-a impus la limită sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa formaţiei Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii.

După meci, Dorinel Munteanu a oferit mai multe declarații.

Antrenorul a fost mulțumit de rezultatul obținut.

”Este normal să fiu mulțumit după acest meci. Nu am dat nicio șansă adversarului, chiar dacă s-au speculat multe înainte de meci. Ne-au aparținut ambele reprize, în prima repriză puteam să marcăm două sau trei goluri, dar nu am fost inspirați. De aceea, scorul nu a fost mare, dar cele trei puncte sunt importante. Îmi felicit echipa și jucătorii pentru că au înțeles ce avem de făcut. Nu știu cine poate să conteste această victorie.

Toți jucătorii sunt importanți, dar este clar că Maciel este într-o formă bună. Astăzi s-a numărat printre marcatori și e important că am câștigat. Am forjat pe concentrarea și atitudinea lor. Avem o echipă foarte puternică, dacă toți sunt la capacitate maximă. Chiar dacă am fost contestat de colegii mei pentru pregătirea de iarnă, mă așteptam la această scădere de formă. Este foarte important că am câștigat, dar pe final de săptămână o să fie antrenamente dure, i-am și anunțat, să se pregătească”, a afirmat Dorinel Munteanu.

”Eu cred că trebuie să stăm departe de aceste lucruri, sunt oameni competenți care pricep mai bine la asta. În mai multe țări se practică aceste lucruri, dar în țările civilizate nu se întâmplă așa ceva”, a mai spus Dorinel.

otelulpoli iasidorinel munteanusuperliga