Răzvan Marin dă asigurări înainte de meciul cu Olanda: „Suntem pregătiţi să facem lucruri mari”

Articol de Gabriel Ion - Publicat luni, 01 iulie 2024, ora 20:37,
Răzvan Marin
Răzvan Marin

Fotbalistul Răzvan Marin a declarat că naţionala României este pregătită să facă lucruri mari, făcând referire la meciul cu Olanda din optimil, de la EURO 2024.

„Aşteptările vor fi mult mai mari”, recunoaște jucătorul

Marin, care a evoluat în sezonul 2019/2020 la Ajax Amsterdam, a menţionat că a învăţat multe în Olanda, însă nu consideră că acest lucru este un avantaj pentru el în meciul de marţi.

„Nu e neapărat o presiune mai mare acum. Ştiam foarte bine că o dată ce ne-am calificat la Campionatul European aşteptările vor fi mult mai mari din partea tuturor. Cu siguranţă acum sunt şi mai mari, pentru că am reuşit să trecem de faza grupelor. Dar, din punct de vedere mental suntem foarte bine, rezistăm acestei presiuni, acestor aşteptări şi suntem pregătiţi să facem lucruri mari. Îmi doresc să câştigăm ca să mergem mai departe. Mă gândesc mai puţin la golurile mele, cel mai important este ca echipa să câştige. Ne-am îndeplinit un prim obiectiv, mă bucur că am ajutat echipa prin evoluţii bune”, a explicat mijlocaşul.

„Ne-am antrenat bine, am avut şase zile de recuperare şi sunt sigur că cine va intra mâine pe teren va da totul pentru a califica România mai departe. Ştim foarte bine ce fel de jucători are naţionala Olandei, sunt jucători de top care joacă la cele mai bune echipe din lume. Poate au avut un start mai greu la acest Campionat European. Însă până la urmă noi trebuie să ne vedem de treaba noastră şi să ne concentrăm pe ce avem noi de făcut în teren. Am învăţat multe în perioada petrecută în campionatul Olandei, la Ajax. Acum am trecut mai departe, este totul în trecutul meu. Sunt bucuros că am putut juca acolo. Nu ştiu dacă e un avantaj pentru mine în perspectiva meciului de mâine faptul că am jucat acolo. La echipa naţională este diferit”, a precizat el.